Dosar penal pentru patru braconieri

Poliţiştii gorjeni au identificat marți pe fondul cinegetic numărul 14 Olteț, gestionat de Ocolul Silvic Polovragi din județul Gorj, un grup de patru bărbaţi aflați la braconaj. Este vorba de doi bărbaţi de 44 şi 50 de ani, din comuna Polovragi, care aveau asupra lor arme de vânătoare, şi alţi doi bărbaţi de 33 şi 40 de ani, din oraşul Novaci, autorizaţi pentru a purta și folosi arme letale de vânătoare, care efectuau vânătoare în baza unei autorizații de vânătoare individuală, la specia cerb comun, pentru perioada 10 – 14 februarie a.c., fără îndeplinirea condițiilor înscrise în autorizație.

"Totodată, cu ocazia verificării interiorului unei autoutilitare cu care s-au deplasat în fondul cinegetic, ce aparține unuia dintre bărbaţi, a fost identificat un proiector conectat la un acumulator, o lanterna cu dispozitiv magnetic pentru fixarea pe țeava armei de vânătoare, un binoclu, două stații de emisie recepție, 9 cartușe de vânătoare, un cuțit pentru eviscerarea vânatului și o raniță în care se afla un sac de plastic", arată IPJ Gorj.

Cele doua arme de vânătoare, muniția și bunurile sus menționate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, anunță IPJ Gorj.

foto arhiva

Vizualizări: 4,303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: