Drum abandonat după campania electorală, constructor dispărut

Un drum comunal din Dăneşti, reabilitat în mare grabă în campania electorală din 2012, se distruge încet şi sigur. Consilierul local Marian Ciulavu susţine că s-a lucrat pompieristic în campanie, constructorul şi-a luat toţi banii şi a plecat înainte să finalizeze lucrarea. Aspectul este confirmat de primar, care susţine că mai avea de plătit doar 50.000 de lei din aproape 1,4 milioane. „Drumul nu este recepţionat. Constructorul a spus că are lucrări mari în ţară, nu mai vine pentru 50.000 de lei. Nu pot să le fac nimic, decât să trimit adrese”, a spus primarul.

Drumul din satul Merfulești are o lungime de trei kilometri și jumătate, iar reabilitarea lui a costat 1.400.000 de lei. Lucrările au fost sistate în urmă cu aproximativ doi ani, imediat ce au trecut alegerile locale, iar de atunci constructorul nu a mai făcut nimic. Ca și cum asta nu ar fi suficient, deja asfaltul a început să crape.

Consilierul local PP-DD Marian Ciulavu s-a interesat la primărie și chiar edilul s-a plâns de faptul că s-ar fi semnat recepția la acest drum, iar firma care a executat lucrarea este de negăsit. „Drumul de la Merfulești a început să se crape. Domnul primar susține că nu mai reușește să dea de firma care a făcut lucrarea. Lucrările s-au terminat înainte de campania electorală. Atunci s-a lucrat la foc continuu, iar după alegeri firma a luat utilajele și a plecat la alte lucrări din Gorj. Nu înțeleg de ce domnul primar spune că nu reușește să ia legătura cu ei”, a precizat consilierul local Marian Ciulavu.

Primarul, ignorat de constructor

Primarul Emilian Rusu susține că a încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu firma care a câștigat licitația, însă fără niciun rezultat. Se pare că societatea a renunțat la cei 50.000 de lei pe care îi mai are de primit de la Primăria Dănești pentru continuarea lucrărilor. ”La drumul de la Merfulești nu s-a făcut recepția la lucrare, drumul nu e în grija mea, e în grija constructorului. Atunci când facem recepția o să vedem ce se întâmplă, o fi vreo fisură, dar eu nu am văzut nimic. Acum drumul e acoperit de zăpadă.  Lucrarea e făcută pe 577 prin hotărâre de Guvern și dacă nu sunt bani nu se lucrează. Drumul e asfaltat, dar mai trebuie făcute niște șanțuri și marcajele. Banii sunt de la Guvern. Dacă avem, facem, dacă nu vin, nu lucrăm. Firma este din București și la ora actuală nu vrea să vină să mai lucreze. Am discutat cu ei anul trecut și mi-au spus că au lucrări mari în țară și nu vin la Dănești pentru 50.000 de lei, cât mai au de luat de la mine, nu se stresează să vină. Asta e situația.  Eu nu pot să fac altceva decât să le fac adrese. Am mai făcut asta și nu mi-au răspuns niciodată”, a precizat primarul din Dănești, Emilian Rusu.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: