Drumurile din Tismana, asfaltate „pe vorbe” de IDP

Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj a acţionat în instanţă primăria Tismana, asta după ce a asfaltat un drum din localitate pe vremea când primarul oraşului era Costel Buzianu şi nu a primit banii pe lucrările efectuate. Actualul primar din Tismana, Marian Sliviescu, spune că firma Consiliului Judeţean a făcut o parte din lucrări "pe vorbe", iar primăria nu poate face plăţi pentru o investiţie pentru care nu există un act semnat de ambele părţi. Rămâne ca magistraţii să facă lumină în acest caz.

Este vorba de tronsonul de drum care străbate localităţile Pocruia şi Isvarna apartenente oraşului Tismana, de circa 3 km. Lucrarea a fost demarată în anul 2010, iar primăria şi IDP Gorj au semnat un acord cadru, pe 4 ani, care prevedea efectuarea de lucrări pe acest drum anual, în baza unor contracte succesive, în funcţie de fondurile disponibile în acest sens în bugetul localităţii. Valoarea totală a proiectului se ridica la circa 800.000 lei.

În anul 2010 a fost efectuată prima serie de lucrări, pentru care s-au făcut plăţile, însă în 2011 constructorul a continuat lucrările doar în baza unei înţelegeri verbale cu autorităţile locale de la acea vreme, spune actual primar al oraşului Tismana, Marian Slivilescu. "În 2010 s-a făcut un contract cu IDP pentru asfaltarea unui drum comunal. Contractul prevedea lucrări anuale în funcţie de sumele alocate de la buget. Au lucrat în 2010 şi în 2011 au continuat lucrările. Lucrările din 2011 au rămas nedecontate, fostul primar nu le-a decontat, a spus că nu i-a pus el să lucreze. Cei de la IDP au făcut lucrarea şi doresc recuperarea banilor, este vorba de o sumă de aproximativ 300.000 lei. Se lucra în fiecare an în funcţie de convenţia pe care o făcea IDP cu conducerea primăriei, cu fostul primar. Probabil primarul i-a lăsat să lucreze, ei au lucrat pe vorbe şi, la sfârşit, nu le-a mai dat banii. Eu, ca şi primar, nefiind pe mandatul meu, neştiind toate amănuntele referitoare la lucrarea respectivă, nu am vrut să plătesc până când nu mă obligă o instanţă de judecată", a declarat Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.

Aşa s-a ajuns ca, în anul 2015, o lucrare demarată în 2010 fie încă "în lucru". Recepţia nu a fost făcută şi mai sunt şi alte lucrări adiacente de executat în sumă de 60.000 lei, precum realizarea de şanţuri, parapeţi, acostamente. "Asfaltul este pus, corespunde din punct de vedere calitativ, n-avem nicio problemă din acest punct de vedere. S-a mers pe încredere, este imposibil să spui că nu şti că s-au făcut lucrările, doar nu se făceau în Caraș Severin", a precizat primarul Slivilescu.  

IDP Gorj a depus o acţiune în instanţă pentru recuperarea sumelor aferente lucrărilor efectuate în 2011 la acest tronson de drum. Acţiunea a fost depusă în luna decembrie 2014, la Tribunalul Gorj. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 8 decembrie 2015.

Vizualizări: 380

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: