Drumurile lui Călinoiu, abandonate de două luni

Au trecut mai bine de două luni de la deschiderea ofertelor, iar comisia de specialitate amână desemnarea câştigătorului licitaţiei de 35 de milioane de euro pentru întreţinerea timp de patru ani a drumurilor judeţele din Gorj. Ofertele au fost deschise la jumătatea lunii iulie, iar timpul de analiză uzual este de 25 de zile. Preţul cel mai bun a fost oferit de un consorţiu de trei firme private, dar potrivit unor surse se urmăreşte eliminarea acestuia, pentru a câştiga firma Consiliului Judeţean Gorj – Întreprinderea de Drumuri şi Poduri. IDP s-a ocupat în ultimii patru ani de drumuri, iar fără acest contract va intra în mari dificultăţi financiare. De două luni nu se mai ocupă nimeni de drumuri, dau asigurări cei de la Consiliul Judeţean, care spun că nu se amână desemnarea câştigătorului pentru a mai lua IDP nişte bani pe act adiţional.

Acordul Cadru pe 4 ani presupune: lucrări de reparare a drumurilor, lucrări de întreţinere a drumurilor, lucrări de marcaj rutier, precum şi servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport şi servicii de deszăpezire. În cadrul licitaţiei care ar fi trebuit finalizată la începutul lunii august, au fost depuse trei oferte. Cel mai bun preţ, 157.107.124,24 lei (35.053.687,99 euro), a fost propus de asocierea SC Ydail Construct SRL, SC Romstrade SA şi SC Metalcolect Prod SRL. Această ofertă este urmată de Întreprinderea de Drumuri şi Poduri care a oferit 168.792.262,60 de lei (37.660.872,08 euro). Pe ultimul loc se află Asocierea SC Diferit SRL şi SC DP Cons SRL, care a oferit 192.833.934,80 lei (43.025.041,79 euro).

Aşadar, între prima ofertă şi cea de-a doua este o diferenţă de peste două milioane de euro. Bătălia pentru acest contract este foarte mare, dat fiind faptul că IDP se află într-o situaţie financiară proastă, societatea Consiliului Judeţean încheind anul 2014 cu datorii de aproximativ 7 milioane de lei. Câştigătorul licitaţiei nu s-a desemnat, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că au fost cerute clarificări. „Nu s-a încheiat licitaţia pentru Acordul-cadru. Au fost solicitate clarificări în etapele evaluării, documentaţia fiind foarte complexă. Se speră ca finalizarea analizei să aibă loc cât mai curând. Termenele de analiză, cât şi analiza în sine a ofertelor se face în cadrul legal, nu se depăşeşte cu absolut nimic litera legii”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.

În anii trecuţi IDP s-a ocupat de întreţinerea drumurilor, însă contractul a expirat la sfârşitul lunii iulie. „Nu s-a făcut nici o prelungire pe contract, nu s-a încheiat nici un act adiţional. Contractul a expirat la sfârşitul lunii iulie, pe data de 18 iulie, iar deocamdată nu s-a făcut prelungirea. Când se va desemna câştigătorul se va încheia un nou contract”, a mai precizat Oana Paloş.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: