Dumitru Cristea rămâne cu condamnarea din „Buldotanc I”

Verdictul pe care judecătorii îl vor pronunţa luna aceasta în dosarul lui Victor Ponta îl interesează în mod direct şi pe Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, inculpat şi el în dosarul respectiv. Interesul fostului director general este dat de faptul că acum trei ani a fost condamnat deja cu suspendare într-un alt dosar, cel care priveşte afacerea „Buldotanc I”. Este dosarul în care fostul deputat Mugurel Surupăceanu a reuşit să „întoarcă” o sentinţă de condamnare a sa din partea Tribunalului Gorj şi să o anuleze la Curtea de Apel Craiova, instanţa din Bănie reducându-i atunci şi lui Cristea condamnarea de la 6 ani la 4 ani, executarea fiind suspendată şi înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani.

În toamna anului trecut, fostul director general a cerut Tribunalului Gorj să constate că faptele de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate de Curtea Constituţională. Instanţa de la Târgu Jiu a respins însă cererea acestuia, Cristea punându-şi toate speranţele în contestaţia pe care a depus-o la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii din Bănie au decis însă miercuri seara că decizia de anul trecut a Tribunalului Gorj este corectă şi, ca urmare, l-au obligat pe contestator să suporte şi cheltuieli judiciare către statul român. „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Cristea Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 232/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a decis Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 929

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: