Dus la închisoare după ce și-a amenințat fiul

Un bărbat de 64 de ani din comuna gorjeană Turburea a fost reținut duminică pentru 24 de ore, după ce și-a amenințat fiul de 35 de ani, inclusiv după instituirea unui ordin de protecție. 

"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că bărbatul, în cursul aceleiaşi zile, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra fiului său, de 35 de ani, din aceeaşi localitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Totodată poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat prin care s-a dispus să păstreze o distanţă de 50 metri faţă de fiul său şi de locuinţa acestuia.

Bărbatul a luat la cunoștință despre prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de poliţişti, însă acesta s-a întors acasă și a pătruns în imobil, fiind identificat de poliţişti în curtea locuinţei", explică IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 1,751

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: