E plin spitalul de la Dobrița: Doar în pandemie am avut atâția

E flux continuu de pacienți la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” de la Dobrița. Deși în perioada de iarnă, numărul bolnavilor internați aici creștea față de restul lunilor, acum conducerea unității spitalicești recunoaște că nu a mai avut un număr atât de mare de pacienți din pandemia de COVID-19.

Nici nu sunt bine externați pacienții vindecați, că alți bolnavi cu afecțiuni pulmonare se internează. Asta se întâmplă zilnic la singura unitate medicală din Gorj care tratează bolnavi cu astfel de afecțiuni, iar paturile libere se numără pe degete.

”Este o perioadă foarte aglomerată, este o fluctuație mare de bolnavi. Unii se externează și alții se internează. Sunt schimbări de la o oră la alta. De exemplu, la acest moment avem 166 de pacienți internați și avem o capacitate de 176 de locuri. Am avut și zile în care nu am avut niciun pat liber. Este aproape plin, dar din fericire avem medicație să putem trata bolnavii. Noi avem un specific aparte. În acest moment sunt 42 de bolnavi cu afecțiuni pneumoftiziologice, adică TBC, 46 de pacienții cu pneumonii și alții 77 cu boli respiratorii cronice decompensate. Nu am mai avut o asemenea fluctuație din pandemie, deși în sezonul rece sunt pacienți mai mulți decât în restul anului”, a declarat Ion Ciochină, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu”, de la Dobrița.

Vizualizări: 2,709

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: