Egal între Craiove, victorie mare pentru Motru

Derby-ul Băniei dintre CS U Craiova şi FC U Craiova a debutat cu un scandal la vestiare. Vedeta celor de la CS, Mihăiţă Pleşan, s-a luat la harţă cu portarul de rezervă al celor de la FC, Andrei Preda. În conflict a intervenit şi team-managerul de la CS, Silvian Cristescu. „M-a înjurat Pleşan de morţi, de familie. Mi-au furat şi telefonul, urât din partea lor !”, a acuzat Preda iar Pleşan a replicat. „Hai domne să fim serioşi! Suntem fotbalişti, nu bătăuşi, e foarte urât ce s-a întâmplat aici.” Mijlocaşul celor de la CS s-a accidentat la încălzire şi nu a mai putut juca în derby. N-a pierdut mare lucru. Cele două echipe au oferit un spectacol sărac celor 20.000 de spectatori şi au terminat tot 0-0 ca şi în tur. De menţionat că Olguţa Vasilescu şi Adrian Mititelu au fost cei mai înjuraţi oameni de pe stadion. Tot în această etapă, Minerul Motru a obţinut o victorie de senzaţie. După 11 etape de secetă, motrenii au câştigat acasă cu una dintre candidatele la promovare, Gloria Bistriţa, scor 2-0. Golurile au fost marcate de Răduca în finalul primei reprize şi Chirea în minutul 70. Trupa lui Gabi Zahiu a terminat meciul în 10 oameni după eliminarea lui Nae Stanciu din minutul 80, dar a rezistat atacurilor bistriţene.

Rezultate liga II, seria II, etapa 13:

CS U Craiova – FC U Craiova 0-0, Minerul Motru – Gloria Bistriţa 2-0, FC Olt Slatina – CS Mioveni 1-1, Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa 1-0, ASA Tg-Mureş – UTA Arad 0-0, FC Bihor – CSM Rm-Vâlcea 0-1

Clasament: 1. CS U Craiova 25 puncte   2. CSM Rm-Vâlcea 24 pct.

3. Gloria Bistriţa 23 pct.                  4-5. FC U Craiova şi Metalul Reşiţa – ambele câte 19 pct........11. UTA 10 pct.        12. Minerul Motru 7 pct.

Rezultate liga III, seria IV, etapa 14:

Muncitorul Reşiţa – AFCM Reşiţa 2-0, FC Caransebeş – Pandurii II 3-1, Vulturii Lugoj – FC Hunedoara 3-2, Jiul Rovinari – Becicherecu Mic 0-2, Ştiinţa Turceni – FC Avrig 2-0

Clasament: 1. FC Caransebeş 31 puncte  2-3. FC Hunedoara şi Becicherecu Mic – ambele câte 24 pct.        4-5. Pandurii II şi Millenium Giarmata – ambele câte 22 pct.            6. Vulturii Lugoj 20 pct.      7. Jiul Rovinari 18 pct.            8. Ştiinţa Turceni 14 pct.......12. FC Avrig 0 pct.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: