Elevi şcoliţi pe banii Băncii Mondiale

Douăzeci de licee din Gorj au depus proiecte pentru a beneficia de sume importante de bani care vor veni de la Ministerul Educației, printr-un împrumut de la Banca Mondială. Sumele pot ajunge la câteva sute de mii de euro și sunt eligibile unitățile de învăţământ care au înregistrat, spre exemplu, o rată mică de promovare a examenului de Bacalaureat. Guvernanții își propun, astfel, să reducă abandonul școlar.

În total, 20 de instituții din județul Gorj au depus dosare pentru a obține granturi importante din partea Ministerului Educației. În principal, este vorba despre unități școlare cu profil tehnic. „S-au prezentat 20 de proiecte ROSE care au ca obiectiv creșterea promovabilității la examenul de Bacalaureat și reducerea abandonului școlar. În prima rundă, cinci proiecte au fost aprobate. Cele 20 urmează să fie depuse până la data de 11 august, iar pentru runda a treia se pregătesc deja trei licee care să vizeze aceste obiective. Aceste proiecte au fost prezentate de reprezentanți ai liceelor, în general, cu profil tehnologic. Vor presupune dezvoltarea resursei umane și a resurselor materiale de care dispune unitatea de învățământ. Aceste finanțări sunt oferite sub forma unor granturi și pornesc de la 7.000 de euro, ajungând la 100.000 de euro”, a explicat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Care sunt condițiile

Instituțiile de învățământ care vor să aplice pentru aceste proiecte trebuie să îndeplinească și anumite condiții. Spre exemplu, rata medie de absolvire a claselor terminale de liceu mai mică de 95%, iar rata medie de promovare a examenului de Bacalaureat să fie mai mică de 90%. Unul dintre liceele care au depus proiecte este și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu. „La noi vin elevii care sunt foarte talentați, iar obiectivul prin proiectul ROSE este creșterea promovabilității la examenul de Bacalaureat. Fiind liceu vocațional, noi vrem să îmbinăm disciplinele vocaționale cu cele care sunt la examenul de Bacalaureat”, a declarat Ana Haidău, directorul Liceului de Arte Târgu Jiu.

Astfel că învățătura va deveni mai distractivă pentru elevii care vor studia Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. „De exemplu, la «Literatura și celelalte arte», elevii vor învăța despre un scriitor, făcând un portret al scriitorului, interpretând porterul prin prisma lecturilor, a operei literare. Îl învață pe Caragiale făcând teatru. Elevii vor organiza o piesă de teatru din literatura lui Caragiale. Sau, de exemplu, la geografie, elevii de la specializarea Arhitectură vor realiza machete, vor confecționa ei hărțile. «Muzica și Bacalaureatul» va fi o altă activitate. Depunem proiectul în august”, a mai explicat Haidău.

Alte licee care au depus deja proiecte sunt Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Energetic sau liceele din Peștișani, Turceni, Baia de Fier sau Țicleni. Granturile se acordă pe o perioadă de 4 ani, astfel încât să permită implementarea activităţilor care vizează sprijinirea elevilor de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a.

Vizualizări: 448

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: