Ex-directorul Necula s-a cerut în libertate

Fostul director de la Exploatarea Minieră Petrila, Aurelian Necula, le-a cerut judecătorilor de la Judecătoria Târgu Jiu să-l judece în baza legii mai favorabile, în speranța că va face mai puțină pușcărie și va ieși mai repede din spatele gratiilor, după ce anul trecut, în decembrie, a fost condamnat la închisoare cu executare. După gratii au ajuns și doi foști adjuncți de-ai săi, toți trei fiind considerați vinovați de moartea celor 13 mineri și rănirea altor 12 în dubla explozie din 15 noiembrie 2008, Judecătoria Târgu Jiu fiind ceea care a pronunțat sentința în acest dosar ca instanță de fond. Pe acest considerent Necula a și cerut o pedeapsă mai mică, numai că solicitarea sa a fost înaintată de magistrații gorjeni la Judecătoria Deva, fostul director așteptând acum primul termen din proces de luna viitoare pentru a vedea ce vor decide magistrații hunedoreni. În contextul condamnării sale și a celor doi adjuncți e demn de menționat și faptul că, în perioada sărbătorilor de Paști, în subteranul minei Petrila a avut loc o nouă autoaprindere a cărbunelui și lucrul a fost oprit acolo nu doar în zilele libere, ci până azi, nimeni neintrând în subteran pentru a nu-și risca viața, semn că sentința de la Târgu Jiu i-a speriat pe șefii din Valea Jiului și aceștia nu mai riscă soarta minerilor doar de dragul câtorva tone de cărbune în plus. (G.C.)

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: