Exmatriculat după bătaia din liceu

Măsuri după incidentul violent ce a avut loc la Liceul Tehnologic din Țicleni. Băiatul filmat în timp ce își lovește cu piciorul în cap un coleg a fost exmatriculat de la școală, iar victima sa s-a ales cu nota scăzută la purtare. Aceeași sancțiune a fost aplicată și în cazul liceanului care a filmat scenele șocante.

Bătaia a avut loc chiar în clasă, într-o pauză. Chiar elevul care a fost lovit ar fi pornit conflictul ce s-a lăsat apoi cu lovituri dureroase. Ambii liceeni sunt în clasa a XI-a. “Am rămas surprins. Avem sancțiuni prevăzute pentru astfel de incidente. Se fac vinovați atât cei doi care au fost implicați în altercație, cât și un coleg care a filmat și a distribuit filmulețul cu pricina. Am informat Inspectoratul Școlar. Le-am luat declarații și noi, și Poliția. Conflictul a avut loc în ultima pauză a programului școlar, în jurul ore 12.55, s-a desfășurat în sala de clasă a celor doi. Unul dintre ei a pus piedică celuilalt care a ripostat și, după ce și-au adresat și injurii, s-a ajuns la conflictul care se vede și pe filmuleț. Filmulețul este doar finalul conflictului. Noi am discutat și cu elevii care au fost în pauză ca să ne dăm seama ce s-a întâmplat”, a spus Mihai Istrate, directorul unității de învățământ.

Ambii liceeni, colegi de clasă, au fost sancționați. Unul a fost exmatriculat, iar cel lovit s-a ales cu nota mai mică la purtare. A fost sancționat și liceanul care a filmat scenele dure. “După apariția filmulețului în spațiul public, ISJ Gorj a delegat o echipă de inspectori care s-a deplasat la Liceul Tehnologic Țicleni. Acolo, conducerea școlii a analizat faptele comise și a decis sancționarea elevului care se face vinovat cu exmatriculare, iar a celorlalți elevi implicați în incident, sancționarea cu scăderea mediei la purtare. Cred că se pot evita aceste incidente prin implicarea profesorilor în general și a profesorilor de serviciu în special și prin supravegherea video care există în unitatea de învățământ”, a explicat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Anchetele au fost demarate abia după ce imaginile au ajuns în spațiul public. „Profesorul de serviciu are îndatoririle de a sta printre elevi. Noi avem un sistem de supraveghere video care este funcțional 24 din 24 doar pe holurile instituției și în curte. Nimeni nu a raportat nimic. S-a constituit Comisia de Disciplină să cerceteze acest incident după ce am văzut acel filmuleț”, a mai explicat directorul liceului.

Vizualizări: 3,238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: