Expoziţie de cai şi concurs de tracţiune la Zilele comunei Ţânţăreni

La sfârşitul săptămânii, în comuna gorjeană Ţânţăreni se organizează cea de 11-a ediţie a Zilelor Comunei. De această dată s-au implicat şi romii din localitate în organizare şi aici va avea loc o expoziţie de cai, dar şi un concurs de tracţiune la care participă cabaline din toată ţară. Mai mult decât atât, 1.000 de gospodării din localitate vor fi premiate de autorităţile locale.

Începând de joi, comuna Ţânţăreni va îmbrăca straie de sărbătoare. Autorităţile locale sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru acest eveniment care se doreşte a fi unul la înălţime. "Vineri avem Toamna culturală şi o lecţie de educaţie ştiinţifică. Bugetul pentru eveniment este secret, dar vreau să vă spun că este foarte mic în comparaţie cu alte comune", a precizat primarul Maria Vasilescu.

La propunerea romilor din comună, pentru prima dată sâmbătă se va organiza o expoziţie de cai şi un concurs de tracţiuni care va dura toată ziua. "Romii au avut această idee şi am vrut să îi implicăm şi pe ei. Se desfăşoară în premieră acest eveniment. Nu ştim exact numărul de participanţi, dar am înţeles de la ei că vin cai din toată ţara şi că va dura toată ziua competiţia. Pe lângă asta avem şi expoziţie de păsări şi alte animale, dar şi de legume şi fructe de la noi din comună", a mai precizat primarul.

Aproximativ o mie de gospodării din Ţânţăreni vor fi premiate anul acesta de autorităţile locale. "La noi a devenit tradiţie să premiem gospodarii şi cele mai frumoase gospodării. Aşa îi motivăm să ţină curat şi aranjat la poartă şi în curte. Dacă treceţi prin Tânţăreni nu o să vedeţi buruieni pe la porţi, pentru că sătenii pun flori şi le întreţin. Noi îi urmărim de primăvara şi cele mai frumoase şi aranjate gospodării sunt premiate. Aşa îi motivăm", a declarat Maria Vasilescu.

Seria manifestărilor se va încheia cu o petrecere în aer liber de la care nu lipsesc micii şi berea, dar şi cu un spectacol de muzică populară. Printre invitaţi se numără Petrică Mâţu Stoian, Emil Badea şi Eugenia Filip.

Vizualizări: 1,356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: