Femeile ministru, hărțuite sexual. În ce țară

Șaptesprezece femei care au deținut posturi de miniștri în Franța afirmă, într-un apel publicat duminică, că "nu vor mai tăcea" în ceea ce privește cazurile de hărțuire sexuală pe scena politică și că vor denunța de acum înainte "în mod sistematic toate remarcile sexiste, gesturile deplasate, comportamentele inadecvate".

Apelul public al celor 17 ex-miniștri, din aproape tot spectrul politic, survine după ce, săptămâna trecută, opt femei, dintre care patru deputate, l-au acuzat de hărțuire sexuală și agresiuni pe parlamentarul ecologist Denis Baupin, dezvăluiri care au fisurat într-o oarecare măsură legea tăcerii care înconjoară comportamentele inadecvate ale unor politicieni francezi.

"La fel ca toate femeile care au ajuns în medii altădată exclusiv masculine, a trebuit să suportăm și să luptăm împotriva sexismului. Nu femeile trebuie să se adapteze acestor medii, ci comportamentele anumitor bărbați trebuie să schimbe", scriu semnatarele apelului publicat în Journal du Dimanche.

"Ajunge. Imunitatea s-a terminat. Nu vom mai tăcea. Vom denunța în mod sistematic toate remarcile sexiste, gesturile deplasate, comportamentele inadecvate. Încurajăm toate victimele hărțuirii sexuale și agresiunilor sexuale să vorbească și să depună plângere', adaugă ele, cerând totodată 'să se verifice dacă astfel de acte au fost comise și, dacă da, victimele să fie ajutate să spună public adevărul".

Apreciind că legile existente nu sunt suficient aplicate și puține femei depun plângere, iar foarte puține plângeri se soldează cu condamnări, semnatarele propun, între altele, prelungirea termenului de prescriere în materie de agresiuni sexuale, în prezent de 3 ani, posibilitatea ca asociațiile să depună plângere în locul victimelor și "instrucțiuni date Parchetelor să urmărească sistematic în justiție cazurile de hărțuire". (A.P.)

Vizualizări: 474

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: