Festivalul Tineretului, la Godineşti. Încep Zilele Comunei!

Cetăţenii comunei Godineşti vor petrece la sfârşitul acestei săptămâni, când vor avea loc manifestările de Zilele Comunei. Cu acest prilej, va avea loc şi o competiţie folclorică. Este vorba de Festivalul Tineretului, eveniment care se află anul acesta la cea de-a XX-a ediţie. Concursul este destinat soliştilor vocali, instrumentiştilor, dansatorilor, tarafurilor tradiţionale şi costumelor populare. Autorităţile locale au invitat Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă, precum şi alţi artişti pentru a cânta în faţa cetăţenilor din Godineşti.

În data de 16 iunie, de la ora 16.30, va avea loc un spectacol folcloric susţinut de artişti profesionişti şi amatori, precum şi de Taraful din Pârâu de Pripor. Festivalul Tineretului se va desfăşura duminică, începând cu ora 15.00, pe scena în aer liber din Grindul Godineştiului. Autorităţile locale vor premia de această dată cuplurile din localitate care împlinesc în acest an o jumătate de secol de la căsătorie.

Vizualizări: 1,127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: