Firme descalificate la licitaţia pentru biletele minerilor

Liderul sindical Marin Golea susţine că nu a fost declarat câştigătorul licitaţiei pentru biletele de odihnă şi tratament! În presă a apărut informaţia potrivit căreia câştigătoare este firma Federaţiei Univers, reprezentată în Gorj de Constantin Creţan. Golea spune că agenţia federaţiei Univers a venit cu un preţ neverosimil şi că minerii ar putea ajunge să mănânce la cantina socială. Ba mai mult, Golea spune că sunt multe probleme în documentaţiile firmelor ce au depus oferte.

Marin Golea spune că şi această firmă, dar şi altele au mari probleme legate de documentaţia care ar fi întocmită greşit. Cât despre firma Federaţiei Univers, Golea spune că a venit cu un preţ şi comision din care rezultă că ar trebui să mai aducă bani de acasă. „Nu a fost declarat câştigătorul. Firma de care vorbiţi, a Federaţiei Univers, a venit de fapt în asociere cu Accent Travel. Sunt nişte probleme, ei au venit cu preţ de cazare fără TVA şi cu un comision de 0,01, ca să inducă în eroare. Nu este verosimil. Spun şi eu, ca şi colegii mei cu masa caldă, acceptăm pe oricine, dar să fie bună mâncarea. Aşa şi noi. Nu vrem să trimitem oamenii pe undeva în vacanţă şi să ne trezim că mănâncă la cantine sociale“, a declarat Golea, care a adăugat că analizarea ofertelor este foarte greoaie, fiind vorba despre 200 de hoteluri.

Golea mai spune că sunt situaţii în care firmele declară hoteluri care sunt închise sau în insolvenţă. Mai mult, firma Accent Travel, cea care a venit în asociere cu societatea de la Federaţia Univers, nu a avut activitate în 2010, iar cifra de afaceri de anul trecut este cam „subţire“, de 6 miliarde. 

COMISON

Potrivit lui Marin Golea, firma Tour Sind, a Federaţiei Mine Energie, a venit cu un comision de 6%, iar cel mai mare este în oferta unei agenţii din Dolj, de 6,5%.

REPLICĂ

În replică, liderul Creţan spune că Federaţia Univers face o „chestiune mai mult socială“. Acesta a admis la Radio Infinit că la preţul de ofertă câştigul de pe urma licitaţiei ajunge doar pentru tipărirea biletelor. Acesta este supărat şi pentru că Marin Golea este în comisia de licitaţie, deoarece spune că liderul este acţionar la agenţia de turism a sindicatelor.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: