Fugaru denunţă şantaje şi schimbarea lui Condescu

Democrat-liberalul Ion Fugaru a făcut o serie de declaraţii referitoare la un plan „diabolic“ pe care l-ar avea Ion Ruşeţ pentru detronarea lui Marin Condescu şi a ajuns la DNA! Cel puţin aceasta era informaţia ce a circulat ieri în spaţiul public. Că Ion Fugaru a fost audiat de DNA a confirmat chiar el, în jurul orei 15.00, când a ieşit de la Biroul Târgu Jiu. Acesta nu a dorit să spună un cuvânt despre întrebările pe care procurori i le-au adresat şi pe ce subiect.

Mai mulţi jurnaliştii au primit ieri SMS cu informaţia că Ion Fugaru a fost chemat la DNA, după ce a vorbit la Radio Infinit de un plan privind „anihilarea lui Marin Condescu”. Câteva ore mai târziu, Fugaru a confirmat prezenţa la DNA, dar a refuzat să comunice motivul.

„Ion Ruşeţ vrea să-l înlăture pe Marin Condescu din fruntea sindicatelor“, a declarat Ion Fugaru, la Radio Infinit. Fugaru  a susţinut că se află în posesia unui plan pus la punct de fostul lider al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, acum prim-vicepreşedinte la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), pentru a-l mătrăşi pe Marin Condescu. „Sunt în posesia unui plan diabolic pus la cale de Ion Ruşeţ şi un lider important din PSD pentru anihilarea lui Marin Condescu şi înlăturarea acestuia din fruntea sindicatelor“, a declarat Fugaru, fără să numească liderul important al PSD. Organizaţia PSD de la Gorj nu are decât doi lideri importanţi, Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, dar cel mai probabil referirea era la primul, care este un adversar declarat al lui Condescu.

Pe final, Fugaru avertizează: „Să vedeţi la ce şantajisme se va ajunge în politica actuală“. Ion Ruşeţ a declarat că Fugaru are nevoie de un consult psihologic. Mai mult, acesta a spus că mandatul lui Marin Condescu se termină în 2015.

REACŢIE

Fugaru a mai spus că Ion Cupă a părăsit PDL pentru că „nu a vrut să ia parte la acest plan, să facă parte din acest plan, pus la cale de Ruşeţ şi liderul important din PSD“. Cupă a declarat că este exclus să fi auzit vreodată o discuţie de acest gen. Acesta spune că nu vrea să mai comenteze nimic ce are legătură cu PDL. „Să se certe în continuare, dar să nu mă amestece pe mine“, a spus Cupă.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: