Fiul unui poliţist local, pus în urmărire naţională

Vestea că a fost condamnat la închisoare cu executare de către judecători pare să nu îl fi luat prin surprindere pe fiul unui agent al Poliţiei Locale Târgu Jiu, care, miercuri, când ar fi trebuit să meargă la închisoare, nu a mai fost de găsit pe acasă.

Ofiţerii IPJ Gorj care trebuiau să pună în aplicare mandatul de arestare emis pe numele lui Laurenţiu Dumitru Ţurcanu nu au dat de urma acestuia pe niciunde, fiind destul de uşor de imaginat că tânărul a plecat din ţară, cel mai probabil, înainte ca judecătorii să emită decizia finală de condamnare a sa.

De altfel, pe o reţea de socializare inclusiv tatăl acestuia a postat mesaje din care reiese că se află în Franţa, în apropiere de Paris, împreună cu alţi membri ai familiei. Şi fiul său a postat un mesaj din care reiese că va fi tătic în următoarele luni, soţia dându-i vestea că este gravidă. În acest context, e lesne de înţeles că Juniorul nu s-a lăsat uşor prins, motiv pentru care IPJ Gorj l-a dat miercuri în urmărire naţională şi, cel mai probabil, în câteva zile, şi în urmărire internaţională.

Faptele pentru care Laurenţiu Dumitru Ţurcanu a fost condamnat marţi, 13 februarie, la închisoare cu executare s-au petrecut în urmă cu mai bine de doi ani, când acesta a fost tras pe dreapta de agenţii rutieri. Iniţial, Ţurcanu a oprit maşina după câteva sute de metri, după ce agenţii au pornit în urmărirea lui, iar când a suflat în etilotest a rezultat o alcoolemie de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai grav a fost că şoferul nu avea permis de conducere şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia. Pentru aceste fapte a primit o condamnare de 1 an şi 4 luni, dar Juniorul era deja recidivist, mai având la activ o altă condamnare tot de 1, 4 ani. Ambele au fost contopite şi a rezultat o pedeapsă finală de 2 ani şi 8 luni, pe care judecătorii au decis ca inculpatul să o execute.

Tatăl inculpatului, agentul Dumitru Ţurcanu, spunea anul trecut, când procesul se desfăşura la Târgu Jiu, că doreşte să strămute dosarul la altă instanţă din ţară, lucru pe care nu l-a reuşit. El a susţinut atunci cu tărie că fiul său nu ar fi vinovat şi l-a arătat cu degetul pe un taximetrist care a fost martorul agenţilor rutieri. În plus, el a menţionat că era în conflict cu agentul Aurel Leuştean, cel care i-a tras fiul pe dreapta şi i-a cerut actele la control.

„În maşină cu fiul meu mai era o persoană, iar taximetristul pe care ei îl folosesc drept martor a lucrat înainte la noi, la Poliţia Comunitară, cum era denumirea înainte. Şi-a pierdut însă postul la restructurare, iar acum văd că e martorul de serviciu al poliţiştilor. El nu avea asigurare valabilă pentru maşina sa şi de aceea acum declară ce i se spune. Legătura între mine şi domnul agent Leuştean este că, în urmă cu ani de zile, când i-a fost incendiată casa dumnealui, s-a spus că şi eu aş fi fost printre cei care i-ar fi pus foc, ceea ce nu e deloc adevărat. Adevărul este că eu am avut probleme în trecut cu băiatul, pentru că mi-a luat odată maşina din curte şi a plecat cu ea, dar eu am sunat atunci la 112 şi am anunţat dispariţia maşinii. Şi-a luat o pedeapsă cu suspendare în dosarul respectiv şi s-a terminat. Acum însă nu cred că are vreo vină şi sper să pot demonstra lucrul acesta la proces, dar nu aici la Târgu Jiu, pentru că aici e imposibil”, spunea tatăl inculpatului înainte ca instanţele să fi pronunţat vreun verdict şi când fiul său se bucura de prezumţia de nevinovăţie.

Vizualizări: 5,907

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: