Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Folkişti cu renume la Festivalul Naţional„Poarta Sărutului”

Târgujienii sunt aşteptaţi de luni, 9 august, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”. Nume mari ale folk-ului românesc vor concerta pe scena Teatrului de Vară, începând cu ora 20.00. Situaţia financiară delicată a redus numărul de zile ale festivalului la două şi nu trei, aşa cum a fost în alţi ani. Juriul va fi prezidat de Mircea Vintilă.

Festivalul Naţional de Folk şi Baladă debutează luni la Târgu Jiu unde foarte mulţi artişti din ţară vor încânta publicul spectator. Doru Stănculescu, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Nicu Zota şi Florin Camen sunt doar câteva nume care vor concerta la Târgu Jiu. „La ediţia de anul acesta îşi face debutul Cătălin Stepa, fiul Tatianei Stepa, cea care a fost nelipsită de la festival, cu excepţia anului trecut. Este de departe cea mai semnificativă ediţie pentru spiritul cu totul aparte şi care nu ţine de showbizz-ul românesc al lumii folk-ului. Oamenii ăştia minunaţi sunt foarte mulţi şi nu sunt nume de doi bani”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu. Festivalul este organizat anul acesta cu mari eforturi. „Criza şi-a lăsat urmele şi asupra acestei manifestări, aş zice nu numai criza ci şi încrâncenarea din lumea politică, fără să fac alte comentarii. Cert este că vom avea numai două zile de festival nu trei ca de obicei, este mare lucru că s-a reuşit să se ţină festivalul. Vreau să vă spun că onorariile pe care le-au acceptat prietenii noştri sunt unele realmente simbolice. Ba până ieri se punea problema că nu se mai ţine festivalul că nu ne vin la timp nişte bani datoraţi nu făcuţi cadou”, a declarat Viorel Gârbaciu.

Luni, pe scena Teatrului de Vară din Târgu Jiu, vor concerta Doru Stănculete, Pompiliu Grigore Ciolacu, Maria Gheorghiu în timp ce în a doua seară de festival, Mircea Vintilă, Magda Puşcaş, Dan Vană, Dinu Olăraşu, Cătălin Stepa, dar şi doi artişti din Bulgaria.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: