Fotbalişti fără meciuri în Germania, aduşi la Pandurii

Mai mulţi jucători care aparţin echipelor din Bundesliga au fost propuşi în aceste zile formaţiei pregătite de Petre Grigoraș, deși gruparea gorjeană se află în insolvență, scrie presa centrală.

Concret, este vorba de 9 fotbaliști de la Hertha Berlin, Wolsburg şi Bayer Leverkusen. Lista trimisă către clubul gorjean cuprinde un portar, 3 fundaşi, 3 mijlocaşi şi 2 atacanţi. Fotbaliştii au vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani şi evident nu prind suficiente minute la echipele nemţeşti.
Din iarnă, strategia Pandurilor se va baza şi pe jucători veniţi sub formă de împrumut, care vor avea şansa să evolueze în prima ligă din România. Pe lângă mutările temporare, conducerea clubului încearcă repatrierea mai multor fotbalişti din Gorj.

Nu toţi au fost de cord cu salariul de 1000 de euro
Momentan, majoritatea jucătorilor din lotul lui Grigoraș au fost de acord cu diminuarea salariilor la o mie de euro, până la finalul acestui an, mai puțin Lazar, Ungurușanu, Grecu, Munteanu și Herea. Printre ei și fostul internațional de tineret Andrei Pițian, considerat de gorjeni ca fiind cel mai bun produs al lor din ultimii cinci ani și de care se interesează echipele importante din liga 1. "Sunt în programul de recuperare după accidentarea din meciul cu Craiova. De săptămâna viitoare voi reveni în programul echipei. Am decis să rămân să ajut echipa mea de suflet și sincer mi-aș dori să continui și din iarnă. Sunt născut aici și aș vrea să joc pe noul stadion. Visez la acest moment, însă din păcate este din ce în ce mai departe acest obiectiv. Am semnat acel act pentru ultimele două luni ale acestui an, dar dacă în iarnă nu se va schimba ceva în bine, probabil voi fi nevoit să analizez mai bine și probabil voi da curs uneia dintre ofertele pe care le am în acest moment" a declarat fundașul care miercuri a împlinit 21 de ani.
Echipa lui Grigoraș va juca vineri seara la Severin, cu ACS Poli, de la ora 20.30, meciul fiind transmis la Digi Sport 1.

Vizualizări: 1,194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: