Fotomodelele anorexice din reclame nu stimulează vânzările

Folosirea imaginilor fotomodelelor anorexice în publicitate nu ajută la creşterea vânzărilor produselor pentru femei, ci dimpotrivă. Mitul conform căruia imaginea modelelor ajută la creşterea vânzărilor la produsele pentru femei a determinat lansarea a numeroase campanii de promovare care aveau ca strategie imaginea aspiraţională. Deşi un trend exploatat din plin de publicitari, promovarea de produse prin intermediul fotomodelelor nu seduce, ci provoacă respingere, descurajând femeile să cumpere, potrivit unui studiu dat recent publicităţii.

În schimb, conform unui studiu, realizat de psihologii de la Universitatea Queensland din Australia, modelele cu dimensiuni corporale apropiate de medie sau cu forme planturoase stimulează vânzările la produse care targetează femeile. Pentru cercetare s-au folosit două execuţii pentru o reclamă la lenjerie intimă, şampon şi ţinută de seară, una în care apărea un fotomodel slab şi alta în care apărea o femeie cu dimensiuni medii, care au fost evaluate de un grup format din 400 de femei.

Rezultatele cercetării au arătat că femeile cu vârste între 18 şi 25 de ani au declarat că se simt mai bine ca imagine de sine şi sunt mai dispuse să cumpere după ce au văzut reclamele cu modelele mai corpolente.

"Modelele slabe nu vând, acesta este un clişeu. Putem aduce modificări imaginarului din publicitate, vânzând produse şi ajutând oamenii să se simtă mai bine ca imagine de sine", a spus coordonatoarea studiului. Validitatea rezultatelor studiului este susţinută şi de succesul neaşteptat al unor campanii precum cea a brandului Dove, în care a fost utilizată imaginea unor femei reale pentru a evidenţia modul în care, clişeistic, imaginarul este manipulat în publicitatea tradiţională.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: