Găman mobilizează suporterii: „Doar împreună putem obține victoria!”

CSM Târgu Jiu va susține, vineri seară,  primul meci pe teren propriu din Liga a 3-a. Gorjenii primesc vizita vâlcenilor de la Viitorul Dăești, pe Stadionul Municipal, în etapa a 2-a din Seria a 6-a, cu începere la ora 20.00. 

Jucătorii lui Mario Găman își cheamă suporterii la stadion și promit o revanșă pentru meciul mai puțin reușit din prima etapă. Găman și staff-ul său tehnic au analizat partida de la Bascov și spun că băieții sunt pregătiți și hotărâți pentru a obține primul succes stagional. 

Pe lângă aspectele tehnico-tactice legate de acest meci, Mario Găman le cere băieților săi concentrare maximă și determinare pentru a obține cele 3 puncte: ”Venim după o partidă nereușită la Bascov, iar pentru noi, meciul de vineri seara, este un bun prilej să demonstrăm ca avem puterea de a ne ridica din momente mai puțin bune. Am analizat ce nu am făcut bine și știm că putem arăta mult mai mult. Acum este esențial modul în care reacționăm. Întâlnim un adversar puternic, pe Dăești, dar diferenta trebuie să se vadă prin atitudinea noastră, prin intensitate și prin spirit de echipă. Cred în grupul meu, în munca pe care o facem și forța și determinarea lor de a se ridica atunci când este cel mai greu. Ne dorim ca băieți să intre pe teren concentrați, curajoși și cu gândul doar la victorie.”

Mario Găman speră ca la ora meciului să fie cât mai mulți suporteri pe Municipal. Antrenorul gorjean spune că aportul publicului poate fi un factor esențial în obținerea primei victorii din acest sezon. În multe meciuri din sezonul trecut, 

CSM Târgu Jiu a avut parte de o susținere puternică din partea copiilor din Târgu Jiu, care au ținut să fie alături de echipa orașului și care au sărbătorit în vestiar fiecare victorie. Găman speră ca cei mai mici suporteri, care cresc odată cu echipa, să fie prezenți vineri seara pe stadion. 

”Jucăm acasă, în fața suporterilor noștri, și trebuie să demonstrăm că avem caracter, disciplină și dorință de a lupta pentru fiecare minge. Îi așteptăm pe suporteri să vină alături de noi, să ne susțină. Doar împreună putem obține victoria. Doar împreună putem avea un nou început. Avem nevoie de unitate și sprijin, pentru că doar împreună putem construi ceva solid și să aducem bucurie în rândul oamenilor. Cchiar dacă am văzut multe reacții negative și răutăcioase atât la adresa noastră, cât și la faptul ca prețul unui bilet la meci este de 10 lei, este totuși un preț simbolic și normal în cadrul oricărui club de fotbal”, a declarat înainte de primul meci acasă din Liga a 3-a, antrenroul Mario Găman. 

Galerie foto


Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: