Ghinion pentru 13 gorjeni

Un număr de 13 gorjeni au rămas fără permis de conducere în weekendul de Sf Maria, anunță IPJ Gorj.

”În perioada 12-16 august a.c., efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au acționat în vederea depistării și sancționării persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului sau a subsanțelor psihoactive.

  Astfel de acțiuni, în cadrul cărora au fost angrenate 27 de efective participante, s-au desfașurat pe raza judetului Gorj, cu precădere pe sectoarele de drum intens tranzitate în vederea prevenirii abaterilor la regimul rutier.

În această perioadă s-au aplicat 19 sancțiuni contravenționale la regimul rutier, au fost reținute 13 permise de conducere, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și au fost constate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare, prevenire și conștientizare cu privire la consumul de substanțe psihoactive, băuturi alcoolice, precum și conduita în condiții de trafic intens.

Polițiștii gorjeni vor acționa în continuare pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere prin depistarea persoanelor care conduc vehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Gorj.

Vizualizări: 6,646

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: