Gimnasta Andreea Munteanu, cetăţean de onoare la Zilele Comunei Bustuchin

Andreea Munteanu va deveni cetăţean de onoare al comunei Bustuchin duminică, în cadrul manifestărilor organizate de Zilele localităţii. Autorităţile fac demersuri pentru a aduce la Bustuchin pe unul dintre antrenorii Andreei sau vreun reprezentant de la minister care să-i decerneze sportivei acest titlu. Începând de duminică, sala de sport a localităţii va purta numele gimnastei care a făcut parte din echipa României care a obţinut titlul de campioană a Europei în luna mai.

Comuna Bustuchin va îmbrăca straie de sărbătoare în acest week-end, când localnicii vor sărbători Zilele localităţii. Autorităţile locale au conceput un program variat cu foarte multe spectacole şi competiţii sportive. Manifestările vor debuta vineri seara cu semifinalele Cupei la Fotbal, după care începând cu ora 21.00 va fi organizată o discotecă în aer liber, chiar în centrul comunei. Sâmbătă, startul manifestărilor va fi dat de Festivalul Folcloric Iustina Băluţeanu. „Festivalul este deschis deopotrivă tarafurilor tradiţionale şi rapsozilor locului, dar şi tinerilor interpreţi, vocali şi instrumentişti, individuali sau grupaţi în formaţii folclorice. Sunt aşteptaţi interpreţi şi formaţii din localităţile riverane de pe Valea Amaradiei şi Gilortului, inclusiv din Vâlcea”, a declarat Gheorghe Stoenescu, viceprimarul comunei Bustuchin. Vor urma spectacole susţinute de interpretul Nicu Fâciu, de formaţia Brâul de la Poiana, Corul de Canto şi formaţia de naişti a comunei. În jurul orei 17.00 vor fi decernate premiile concursului „Ţara lui Andrei”, echipa elevilor de la Bustuchin fiind declarată câştigătoare. Seara se va încheia cu un spectacol folcloric susţinut de formaţia Triton, Luminiţa Ţicleanu şi Ion Drăgan.

Oficiali de la Bucureşti aşteptaţi la premierea Andreei

Gimnasta de aur de la Bustuchin a primit din partea autorităţilor locale un premiu 5.000 de lei, iar duminică va deveni cetăţean de onoare al comunei. „Domnul primar face demersuri pentru ca la festivitatea de premiere a Andreei să fie prezent fie unul dintre antrenorii acesteia, fie un reprezentant de la minister. Ar fi o onoare pentru noi dacă la Bustuchin ar veni cineva din lumea sportului. Iniţial, ne gândisem să-i acordăm Andreei titlul de cetăţean de onoare sâmbătă, dar aceasta nu poate ajunge în Gorj decât duminică, fiind plecată în cantonament. În semn de recunoştinţă, sala de sport din localitate va purta numele Andreei Munteanu”, a declarat viceprimarul Gheorghe Stoenescu. Duminică, la Bustuchin, vor fi organizate foarte multe competiţii sportive, precum întreceri între amatorii de karate şi finala Cupei Fotbalului. Începând cu ora 19.00, pe scena special amenajată vor urca: Veronica Geamănu, Crăiţele de la Buzău, Liliana Dima şi alţii. La ora 21.00 va avea loc un concert susţinut de Dagu Project. Zilele Comunei Bustuchin se vor încheia cu tradiţionalul foc de artificii. Pentru manifestările din acest an, autorităţile locale au alocat suma de 40.000 de lei.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: