Gorjean condamnat pentru trafic de droguri

Un gorjean a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Tribunalul Gorj a decis ca acesta să presteze muncă în folosul comunității timp de 100 de zile la Primăria Scoarța sau la Târgu-Cărbunești. De altfel, zeci de pastile ce conțin substanțe periculoase au fost confiscate din locuința acestuia.

Adrian Găvănescu a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. “Condamnă inculpatul GĂNESCU ADRIAN la: - 2 ani şi 6 luni (doi ani şi şase luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. (...) C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare şi stabileşte termen de supraveghere de 4 ani”, arată decizia Tribunalului Gorj.

Instanța a mai stabilit ca acesta să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională și să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

De asemenea, a mai fost condamnat la muncă în folosul comunității la Primăria Târgu-Cărbunești sau Scoarța pentru o perioadă de 100 de zile. Bărbatul a fost arestat preventiv pe 3 iunie 2022. Magistrații au decis, de asemenea, să fie pus în libertate. Sentința poate fi atacată în zece zile.

Vizualizări: 1,170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: