Gorjul, sub cod galben de furtuni

Județul Gorj este sub cod galben de furtuni până la ora 23. Meteorologii anunță vijelii, grindină și averse torențiale.

”În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei şi în sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, conform ANM.

Judeţele aflate sub avertizare sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii mai restrânse, şi în celelalte regiuni, precizează meteorologii.

Galerie foto


Vizualizări: 827

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: