Greva foamei a luat sfârşit. Sindicaliştii SMEO au obţinut... o promisiune scrisă!

Fond de promovare pentru armonizarea salariilor şi adaos la salarii începând cu luna decembrie, asta spun sindicaliştii că au obţinut în urma grevei foamei de marţi dimineaţa. Liderul SMEO, Gabriel Căldăruşe, spune că a purtat discuţii până târziu în noapte cu şeful CEO, Sorinel Boza. „Nu poate să obţină aceste lucruri pentru că nimeni nu poate să încalce contractul”, afirmă sindicaliştii de la FNME.

Gabriel Căldăruşe, liderul SMEO, a declarat miercuri că s-a renunţat la protest pentru că Sorin Boza, şeful CEO, a semnat un comunicat prin care îşi asumă constituirea unui fond de promovare care să armonizeze salariile, precum şi un adaos salarial din luna decembrie. „În luna decembrie, pe 10, vom avea noi discuţii, atunci vom avea şi date mai clare. Dacă nu respectă, nu numai că reluăm protestul, dar îl şi multiplicăm, fără dubii. A fost exact ceea ce am solicitat, o promisiune scrisă, nu verbală, un comunicat scris, asumat”, a declarat Gabriel Căldăruşe, liderul SMEO.

„Greva foamei de la micul dejun până la prânz”

Prezent la negocierile care au durat până la ora 24.00 a fost şi Dumitru Pîrvulescu, şeful FNME, care însă a părăsit discuţiile în jurul orei 22.00, nemulţumit fiind că sindicalistul Căldăruşe făcea agenda. „S-a trezit Căldăruşe peste noapte că trebuie să dăm la toată lumea la fel. Facem greva foamei de la micul dejun până la prânz, de la prânz până la cină, asta este. N-am stat până la final, le-am explicat la toţi că federaţia noastră nu va modifica actul adiţional pentru că aşa am stabilit de la bun început. Nu poate să obţină aceste lucruri pentru că nu poate să încalce nimeni contractul”, a spus Dumitru Pîrvulescu, liderul FNME.

Primă de 950 lei, minim

Acesta a explicat faptul că nu se ştie dacă suma din rezervă va fi suficientă în decembrie pentru a reduce discrepanţele salariale. „Noi ne-am angajat să reducem discrepanţele salariale cu 25%, nu ştiu ce sumă va fi necesară pentru a le reduce, e posibil să fie toţi banii din rezervă, e posibil să nu ajungă sau e posibil să rămână şi acea diferenţă să o împărţim la oameni pentru că tot noi am scris negru pe alb în contract că prima de sfârşit de an este 950 lei minim, dar dacă facem greva foamei aşa la fără frecvenţă, nu ştim”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, lider FNME.

Vizualizări: 844

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: