Iovan ameninţă că pleacă din Federaţia Univers

Sindicatul Energia Turceni, care reprezintă în jur de o mie de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, ar putea părăsi Federaţia Univers. Asta pentru că cel mai mare sindicat din această federaţie, SMEO, a declanşat un protest extrem, zeci de lideri declarând greva foamei.

„Mă deranjează că în Federaţia Univers nu mai există un punct de vedere comun. Chiar mă gândesc să mă afiliez cu sindicatul la o altă federaţie, unde să pot să-mi reprezint membrii de sindicat”, a spus Eugen Iovan, preşedintele Sindicatului Energia Turceni, într-o intervenţie la Radio Infinit.

Acesta nu a spus dacă se întoarce în Federaţia Naţională Mine Energie, dar a recunoscut că nemulţumirea este legată de protestul celor de la SMEO. „Domnul Căldăruşe a luat-o cu greva foamei fără să stea de vorbă cu cele trei-patru sindicate mari. Peste tot mai sunt probleme, dar nu aşa mari încât să expunem oamenii la măsuri extreme”.

La închiderea ediţiei, managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, era la sediul Diviziei Miniere, la negocieri cu greviştii foamei. Boza a avut şi o intervenţie telefonică la TV Sud, unde a spus că şi-a amânat toate întâlnirile din Bucureşti pentru a veni să discute cu protestatarii. „Dacă vom fi sinceri unii cu ceilalţi, vom găsi soluţii”, a spus Boza, precizând că în următoarele zile va avea discuţii cu toate federaţiile. „Mâine, poimâine, luni, să ne întâlnim toate federaţiile, punem picioarele în apă rece şi vom lua cea mai bună soluţie”, a spus Boza. (A.A.)

Vizualizări: 1,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: