Guvernul anunță finalizarea transferului carierelor din CEO

Ministerul Economiei a anunțat că vineri, 9 ianuarie, s-au terminat negocierile pentru transferul carierelor Berbești și Alunu de la CE Oltenia la CET Govora, împreună cu cei peste 1.000 de angajați. Negocierile au început acum un an și jumătate.  Părțile au stabilit stingerea datoriile istorice dintre cele două societăți.

În urma discuțiilor s-a stabilit ca, până la 15 ianuarie a.c., să fie definitivate detaliile contractului și structura garanțiilor. “În ceea ce privește condițiile contractuale negociate, s-a convenit ca CET Govora să plătească eșalonat sumele datorate cu titlu de preț, în termen de 10 ani. De asemenea va fi achitată integral de către CET Govora cantitatea de cărbune livrată ulterior datei de elaborare a raportului de evaluare. Pe întreaga perioadă a derulării contractului de transfer și până la plata prețului Complexul Energetic Oltenia va asigura managementul financiar la CET Govora printr-un reprezentant, conform deciziei părților”, se arată în comunicat. Ministrul Andrei Gerea crede că formarea unui complex energetic la Vîlcea va fi un sprijin în privatizarea Oltchim. “Rezolvarea în ritm accelerat a situației datoriilor istorice dintre CET Govora și CE Oltenia este un pas necesar în direcția eficientizării sistemului energetic național. De asemenea, la nivel local se creează premisele dezvoltării durabile a industriei vâlcene în general și a platformei chimice în special. Trebuie să avem în vedere că prin crearea unui complex energetic puternic în zonă asigurăm și un punct de sprijin important în privatizarea Oltchim”, a declarat Gerea.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: