Hidrocentrala din Defileul Jiului va fi conservată. Parlamentar: Au fost nişte mofturi!

Senatorul Florin Cârciumaru solicită urgentarea deblocării investiţiei din Defileul Jiului. De aproape o jumătate de an, şantierul a fost închis. O organizaţie non-guvernamentală a reuşit să blocheze în instanţă finalizarea hidrocentralei. Parlamentarul de Gorj susţine că decizia a venit din cauza unor „mofturi”. Acum se aşteaptă autorizaţia de conservare a investiţiei.

Florin Cârciumaru a declarat că investiţia din Defileul Jiului este aproape gata, însă lucrările nu mai pot continua. Din decembrie, anul trecut, nu s-a mai făcut niciun fel de lucrare în zonă. În hidrocentrală, au fost investite sume mari de bani până în momentul de faţă. „Pe baza unei hotărâri judecătoreşti la mofturile venite din partea unui ONG, cei care au judecat n-au judecat cu mare atenţie ce se vrea la o investiţie de peste 300 de milioane de euro cheltuiţi până în momentul de faţă. Este o investiţie realizată în proporţie de 80% şi vii acum să iei hotărârea de a bloca aceste lucrări”, a explicat senatorul.

Cârciumaru susţine că a purtat noi discuţii cu oficialii Ministerului Energiei şi cu Hidroelectrica, pentru continuarea lucrărilor. În prezent, se lucrează la autorizaţia de conservare a investiţiei realizate până acum. „Am avut nişte discuţii la Ministerul Energiei. Ştiu că se lucrează la eliberarea autorizaţiei de conservare a acestei investiţii. Sperăm ca, pe viitor, Ministerul şi primul ministru să se implice foarte serios în această problemă şi să găsească soluţii pentru deblocarea investiţiei. Am discutat cu constructorul, cu reprezentanţi ai Ministerului şi au părut că au înţeles şi că vor trece la treabă. Eu sunt optimist şi cred că se va rezolva această problemă şi se va debloca investiţia”, a mai transmis Florin Cârciumaru.

Vizualizări: 3,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: