Boza: Am ajuns să culegem cărbunele din cariere

Complexul Energetic Oltenia întâmpină mari probleme cu deschiderea fronturilor de lucru. „Am ajuns să culegem cărbunele din cariere”, este semnalul directorului Sorinel Boza. Din acest motiv, şi costurile sunt mai mari.

Boza a explicat că lipsa fronturilor de lucru înseamnă muncă mai multă pentru mineri şi consum mai mare. „Dacă avem un cost de producţie ridicat avem pentru că am ajuns în clipa în care culegem cărbunele din cariere. S-au dus vremurile în care aveam fronturile deschise. Culegem efectiv cărbunele. Când arzi un cărbune cu putere calorică de 2.000 şi când arzi un cărbune cu putere calorică de 1.400, consumul este mult mai mare. Avem, per ansamblu, un consum pe fiecare grup un pic mai mare. Când vor fi rezolvate problemele fronturilor de lucru, avem soluţiile de a reveni acolo unde trebuie”, a explicat managerul CEO, la Accent TV.

Chiar dacă acum are legea de partea sa, compania nu poate grăbi lucrurile. Sunt probleme grave cu exproprierile în Roşiuţa, Pinoasa, Jilţ şi Roşia. „De patru ani, nimeni nu a făcut nimic în privinţa exproprierilor de la Roşia. Nu am deschis fronturile de muncă. Exproprierea Roşiei este de 300 de hectare. Exproprierile nu au fost făcute la timp. Ani de zile am pierdut fără să se facă nimic. Trebuie făcute exproprieri cu trei, patru ani înainte. După apariţia legii şi publicarea în Monitorul Oficial, putem să beneficiem de cărbunele din acea zonă peste cinci luni. La Roşiuţa, Pinoasa, Jilţ, avem probleme grave cu exproprierile. Poate că trebuia să gândim asta acum trei, patru ani”, a mai declarat Boza.

Vizualizări: 3,797

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: