Horoscop
Horoscopul zilei de 14 februarie
Berbec
După zile în şir în care aţi experimentat tot felul de emoţii la extreme şi aţi avut sentimentul că pedalaţi în gol, acum vă revine inima la loc şi reuşiţi să priviţi totul cu mai multă seninătate. Luna în Leu vă aduce bucuria şi optimismul pierdute, vă aminteşte că aveţi puterea de a crea şi, mai ales, vă aminteşte să iubiţi.
Taur
Încă nu vă e foarte clară direcţia pe care să o îmbrăţişaţi inclusiv în plan amoros şi creativ, însă ziua aceasta are o energie care vă poate revigora şi vă poate schimba percepţia asupra lucrurilor. E o zi excelentă pentru a vă retrage în mediul familial sau a acorda atenţie în special confortului din cămin.
Gemeni
Atenţie la ideile, veştile, mesajele, inspiraţia primită astăzi. Luna în Leu activează zona mentalului şi comunicării, inspirându-vă şi aducându-vă idei originale, nonconformiste. Conversaţiile cu prietenii sau cu o persoană nouă care vă intră în viaţă sunt mană cerească.
Rac
Luna se află în Leu, activând zona banilor şi a resurselor materiale. Puteţi avea parte de surprize frumoase în acest segment de viaţă, prin apariţia unor oportunităţi neaşteptate de câştig şi deschiderea unor culoare benefice în carieră. Fiţi pregătit să faceţi alegeri nonconformiste, atipice, bazându-vă pe inspiraţie şi intuiţie.
Leu
V-aţi cam perpelit, probabil, în ultima perioadă, ba din cauza unor frici, ba din cauza unor schimbări şi surprize care v-au tot dat peste cap programul. Acum e momentul să vă repliaţi, să vă amintiţi de resursele interioare valoroase, de capacitatea de a crea mereu ceva nou. Vă ridicaţi deasupra plângerilor şi judecăţilor, plimbându-vă într-o lume a ideilor, posibilităţilor, dorinţelor, creativităţii, încrederii.
Fecioară
Pe fondul agitaţiei şi a experienţelor copleşitoare din ultima vreme, ziua de astăzi conţine o energie care, fără să ştiţi cum, vă ajută să vă echilibraţi emoţional. Pot veni informaţii îmbucurătoare către dumneavoastră, puteţi fi susţinut din umbră sau pur şi simplu perspectiva asupra prezentului devine mai luminoasă ca urmare a schimbării unor convingeri.
Balanţă
Deşi în multe privinţe vă simţiţi legat de mâini şi de picioare, iar nivelul de energie nu este cel mai ridicat, reuşiţi să vedeţi partea plină a paharului cu mai multă uşurinţă. Luna în Leu activează zona prieteniilor şi a relaţiilor sociale, aspectele sunt frumoase, semn că vă puteţi bucura de inspiraţie prin prieteni şi de susţinerea lor în legătură cu un proiect.
Scorpion
Se ivesc oportunităţi profesionale noi la orizont, aşa că tot ce aveţi de făcut este să le primiţi şi să le folosiţi. Nu refuzaţi ceea ce apare, din principiu, ci luaţi în calcul orice posibilitate. E timpul să deveniţi ceva mai flexibil în gândire şi să daţi drumul unor principii rigide sau unor aşteptări care vă limitează.
Săgetător
Astăzi rezolvaţi uşor lucruri pentru care până acum aţi depus mult efort în zadar. Aveţi trecere în faţa unor persoane oficiale, la instituţii de stat, deci dacă aveţi de rezolvat astfel de situaţii, această zi este numai bună. Apoi, e posibil să primiţi o veste bună pe care nici nu mai speraţi să o primiţi sau nimeriţi într-un context favorabil şi norocos.
Capricorn
Contextul astral vă susţine în toate chestiunile financiare, în ceea ce priveşte unele plăţi, taxe, impozite sau împărţiri de bunuri/bani cu asociaţi/parteneri. Şansa pare să fie de partea dumneavoastră şi, într-un fel sau altul, ieşiţi în avantaj. În plus, beneficiaţi de favoruri, uşi deschise, daruri şi câştiguri facile.
Vărsător
Recunoaşterea de care vă bucuraţi astăzi vă aduce un plus de imagine, credibilitate şi oportunităţi de afirmare. Dacă reuşiţi să păstraţi proporţiile şi să nu vă umflaţi prea tare în pene, puteţi să vă bucuraţi de succes în ceea ce priveşte un parteneriat nou, o asociere, o colaborare. Fiţi deschis propunerilor primite şi aveţi încredere în ideile noi care vă vin.
Peşti
Zona muncii şi a sănătăţii este energizată, astfel că vă puteţi bucura de întorsături favorabile ale unor situaţii şi de o creştere a vitalităţii cum n-aţi mai simţit demult. Astăzi, creativitatea este la cote înalte şi vă ajută să inovaţi sau să inventaţi ceva, să îmbunătăţiţi rezultatele în proiectele profesionale.
Vizualizări: 503
Distribuie Trimite pe WhatsApp