Horoscop
Berbec
Sunteţi sensibil şi emotiv mai ales în mediul familial şi în orice cadru intim. E o zi favorabilă oricăror demersuri pentru instaurarea echilibrului emoţional şi a unui confort care să vă dea sentimentul de siguranţă. Atenţia ar trebui să fie îndreptată spre a economisi, mai mult decât spre a cheltui resurse. Alegeţi pacea în orice interacţiune şi fiţi gata să acordaţi sprijin unei persoane care are nevoie de dumneavoastră.
Taur
Atitudinea şi cuvintele folosite în relaţiile cu ceilalţi pot fi cu adevărat vindecătoare şi inspiraţionale. Aveţi capacitatea de a simţi emoţiile celor din jur şi de a intui nevoile lor. De aceea, e posibil ca prietenii să vă caute fie pentru a vă împărtăşi ceva, fie pentru a vă mulţumi pentru ceva. Potenţialul creator înfloreşte, aşa că fiţi atent la ideile care vă vin, chiar dacă încă nu ştiţi clar ce veţi face cu ele.
Gemeni
Sunt stimulate abilităţile naturale de a folosi orice resursă interioară şi a o scoate la „vânzare“. Altfel spus, un talent, o calitate, cunoaşterea şi experienţa pot fi valorificate din plin şi le puteţi pune la treabă pentru a îmbunătăţi statutul financiar şi profesional. Se deschid nişte uşi şi oportunităţile nu vin de unde vă aşteptaţi, ci apar ca o recompensă a unor fapte bune din trecut.
Rac
Chiar dacă sensibilitatea creşte, aceasta este dublată de intuiţie puternică şi un soi de încredere în ce are să vină. Simţiţi că undeva, la orizont, există ceva bun şi frumos pentru dumneavoastră, chiar dacă nu se vede încă foarte clar. Rămâneţi deschis spre a primi inspiraţie divină şi a înţelege mesajele şi semnele care vă apar în cale.
Leu
Nu e cazul să vă agitaţi, să vorbiţi mult, să faceţi schimbări majore sau să încercaţi să mutaţi munţii, energia nu este potrivită pentru astfel de porniri. Energia zilei este una a receptivităţii, blândeţii, acceptării şi compasiunii. Fiţi atent la ce simţiţi, concentraţi-vă pe ceea ce vreţi să primiţi în viaţă, pentru că nebănuite sunt căile Domnului, dar foarte uşor de accesat astăzi.
Fecioară
Astăzi vă bucuraţi de susţinere de la oameni generoşi, de recunoaştere şi apreciere. Simţiţi o conexiune mai profundă cu cineva apropiat din viaţa dumneavoastră, iar demersurile de promovare a unui proiect sunt încununate de succes. De altfel, tot ce are legătură cu relaţii publice, comunicare, expunerea imaginii sau publicitate creativă poate fi aducător de rezultate frumoase.
Balanţă
Vă bucuraţi de o atmosferă propice pentru consolidarea poziţiei profesionale. Primiţi sprijin de la persoane cu autoritate, iar la locul de muncă se îmbunătăţeşte cooperarea, chiar dacă încă există tensiuni şi neclarităţi. Dacă un şef vă convoacă la o întâlnire/ discuţie, apelaţi la diplomaţie şi fiţi mai atent la ceea ce vi se transmite printre rânduri decât la cuvintele propriu-zise.
Scorpion
Creativitatea este în plină creştere, ideile depăşesc graniţele obişnuitului, iar cu intuiţia mergeţi la sigur în toate alegerile pe care vreţi să le faceţi. În zadar încercaţi acum să vă bazaţi pe logică, pentru că nu funcţionează. Aşa că nu vă rămâne decât să fiţi atent la ce simţiţi şi să lăsaţi energia să vă cheme şi să vă conducă. Fiţi prudent şi evitaţi extravaganţele de orice fel.
Săgetător
S-ar putea ca această zi să vină cu intuiţii puternice şi o înţelegere nouă apropo de unele subiecte pe care nu aţi vrut să le abordaţi până acum. Acestea au legătură cu o situaţie familială încurcată sau cu stabilirea unor condiţii de câştig în cadrul unui parteneriat de afaceri. Fiţi atent la semnalele pe care le primiţi, puteţi asista la rezolvarea unor situaţii aproape ca prin minune.
Capricorn
Ipostaze benefice în ce priveşte relaţia de cuplu, dar şi imaginea socială. Vă bucuraţi de popularitate şi susţinere, chiar şi numai într-un mediu restrâns, în urma împărtăşirii ideilor personale. Vă simţiţi în siguranţă alături de partenerul de viaţă, ba chiar e momentul să fiţi mai atent la modul în care acesta îşi arată afecţiunea şi să-i întoarceţi aceeaşi energie.
Vărsător
Este activată zona muncii şi cresc şansele de a dezvolta latura creativă a unui proiect. Oricum, astăzi nu vă bateţi capul cu lucruri care necesită atenţie la detalii şi concentrare, ci ocupaţi-vă de activităţi care se adresează talentelor native şi creativităţii. De asemenea, este şi o zi pentru a deveni mai conştient de sănătatea şi de mijloacele prin care o puteţi îmbunătăţi.
Peşti
Aveţi parte de o zi foarte încărcată la locul de muncă şi sunteţi destul de stresat din cauza unor proiecte destul de urgente. Datorită experienţei, veţi dori să finalizaţi totul de unul singur, dar ar fi mai bine dacă aţi accepta şi ajutorul celor din jur. Din cauza dorinţei de libertate vor apărea unele tensiuni în relaţia cu persoana iubită, ceea ce va duce la o ceartă sau chiar la o despărţire.
Vizualizări: 495
Distribuie Trimite pe WhatsApp