A murit părintele Arsenie Papacioc. Asta mi se pare o ştire demnă de luat în seamă. N-am auzit în viaţa mea de părintele Papacioc, dar mi se pare că are un nume foarte frumos. Moartea oamenilor cu nume frumoase nu ne poate lăsa reci. Şi acum, un minut de linişte şi să trecem la ale noastre.

Vreau să vă dau o idee de afacere. Eu nu sunt întreprinzător. Dimpotrivă, sunt foarte mână-spartă şi n-am stofă de afacerist. Vouă însă s-ar putea să vă iasă. Dacă merge, promiteţi-mi să-mi daţi 100.000 din primul milion?

Afacerea s-ar baza pe o caracteristică simplă a psihicului uman: se obişnuieşte cu orice. În funcţie de obiectul în discuţie, putem să extrapolăm şi să spunem că omul se plictiseşte de orice. Aşadar, afacerea ar consta în închirieri absolut universale.

De câte ori v-aţi folosit blender-ul, după ce l-aţi cumpărat? Sau storcătorul de fructe? De câte ori mai faceţi sex cu partenerul după ce au trecut câţiva ani de relaţie? De câte ori v-aţi jucat la consola aia scumpă? Sau jocul ăla pe care l-aţi aşteptat atât? Câte tricouri aveţi pe care le-aţi îmbrăcat o singură dată? Datorită vouă, aceste lucruri s-ar putea schimba. Obiectele de unică sau puţină folosinţă (electrocasnice, haine, cărţi, neveste) se vor putea închiria la un preţ extrem de avantajos. Dacă le stricaţi, plătiţi o franciză către asigurătorul CASCO, desigur. Aşa că aveţi grijă.

De fapt, ideea mi-a venit gândindu-mă la nenumăraţii iubitori de animale pentru care această dragoste se traduce prin ”iubirea de-a se juca cu animalele”. Ştiu mulţi oameni care-ţi iau animale doar ca să se joace cu ele. Iubirea lor pentru animale nu include şi satisfacerea nevoilor animalului, cu excepţia aceleia pentru joacă (oricum mult mai sus în piramida lui Maslow decât mâncarea, nevoile fiziologice, etc.). Special pentru ei, deci, vom închiria iepuri, tigri, câini, pinguini, koala şi tot felul de alte animăluţe pe care, în eventualitatea cumpărării, după o săptămână vă va veni să le omorâţi.