Imobilizată la pat, fără ajutor de handicap

De patru ani de zile este imobilizată la pat şi nu este încadrată în nici un grad de handicap. În acelaşi timp, lipsa fondurilor de la primărie l-au lăsat pe soţul său, care suferă de Parkinson şi este surd, fără indemnizaţia de însoţitor. Niculina şi Nicolae Stăncescu din comuna Muşeteşti sunt nevoiţi să plătească din propria pensie oameni pentru a fi îngrijiţi deoarece reprezentanţii Primăriei Muşeteşti nu mai vor să susţină cartea de muncă a unui asistent personal.

Locuiesc sub acelaşi acoperiş, dar nu se mai pot ajuta unul pe altul. Mâinile tremurânde ale bărbatului nu o mai pot ridica din pat pe soţia sa. Bătrâna spune că de patru ani de zile nu s-a mai deplasat, nu a mai văzut soarele şi nu a mai auzit cum cântă păsările. Singurul sprijin este o nepoată, care le spală, le face mâncare şi îi schimbă. „Am artroză şi hernie de disc. Am fost să fac operaţie şi nu m-a mai primit doctorul că am probleme cu inima. Am făcut infarct de două ori. Nu mai pot. Rar când mă ridică ei în sus şi mă proptesc în plapumă şi în scaune ca să stau şi eu să mănânc pe scaun, dar nu pot să stau mult. Nu pot. Aşa pătimesc de patru ani de zile”, spune femeia.

Nepoata bătrânilor, Ramona Stăncescu spune că a dorit să se angajeze ca asistent personal a bătrânilor, însă a fost refuzată de primărie, pe motiv că nu mai există fonduri. „Cei de la primărie mi-au că pot să îi dau şi în judecată, că nu au fonduri şi că acum nu este timpul handicapaţilor”, afirmă Ramona Stăncescu. Mai mult decât atât, în urma verificărilor medicii nu au putut să o încadreze pe bătrână în nici un grad de handicap deoarece au considerat că femeia a rămas imobilizată în urma problemelor cardiace.

„Mi-a explodat cartuşul în mână”

Salvarea celor doi sunt pensiile pe care le primesc de la Uzina Mecanică Sadu, unde au lucrat în condiţii de periculozitate. „Avem pensie de la uzină, că asta îmi este mie salvarea. Primesc 1000 lei pe care îi dau şi pe medicamente, să mănânc şi eu, să plătesc şi lumină, telefon. Am 27 de ani lucraţi la uzină. Zi de zi am lucrat în grupa I şi II, la pericol. Mi s-a împuşcat cartuşul în mâinile mele aste două şi am fost plină de sânge până sus. M-au pensat imediat la uzină şi m-au dus la raze. Am avut norocul că nu mi-a intrat glonţul prin mână. Nu mi-au dat nicio zi scutire de la serviciu. Eu nu începeam lucrul până nu iscăleam cu mâna mea că răspund eu singură de viaţa mea. Şi acum nu oi merita şi eu ajutor-”, se întreabă bătrâna. Tot de aici a căpătat şi reumatismul, care i-a afectat picioarele. „Am fost controloare, am avut şcoală de calificare, răspundere. Nu am mai putut să mai suport că mă udam la picioare, mă duceam în alt atelier şi eram udă la picioare şi am căpătat reumatismul ăsta….”, mai afirmă Niculina Stăncescu.

Vizualizări: 59

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: