Încă un pacient decedat din cauza protocolului. Era în afara cabinetului!

Cazul şocant de luna trecută de la Rovinari, când un localnic de 57 de ani a murit la doi paşi de spitalul din oraş pe motiv că medicul de la urgenţe nu a venit să îi acorde primul ajutor pentru că nu îi permitea „protocolul”, s-a repetat într-un alt oraş din România anului 2018. La Paşcani, un medic de familie a dovedit că nu a învăţat nimic din experienţa tristă a „protocolului” de la Rovinari, un pacient de 83 de ani pierzându-şi viaţa chiar în faţa cabinetului său. Omului i s-a făcut rău, iar trecătorii au chemat medicul de familie să acorde primul ajutor până la sosirea unei ambulanţe, unii dintre ei sunând la 112 în acest sens.

Iniţial, medicul în cauză a cerut să îi fie adus pacientul în cabinet, la fel ca şi la Rovinari, dar oamenii i-au explicat că starea bărbatului este gravă şi nu îl pot mişca de acolo. Medicul şi-a călcat în cele din urmă pe inimă şi a ieşit în stradă, iar după o examinare sumară a menţionat că tot Ambulanţa este cea care trebuie să îl îngrijească. Motivul invocat a fost acela că „protocolul” o obligă să acorde consultaţii medicale doar în timpul programului şi doar în incinta cabinetului său. Bătrânul a fost preluat apoi de o salvare şi dus la spital, dar s-a prăpădit în timp ce medicii îi aplicau alte proceduri din „protocol” pentru resuscitare.

Rudele pacientului spun că acesta a murit cu zile datorită indiferenţei de care a avut parte. Colegiul Medicilor a anunţat că va face o anchetă doar dacă va primi o plângere în acest sens şi aici lucrându-se tot pe „protocol”.

Vizualizări: 13,274

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: