Incendiu soldat cu un mort la mănăstirea Lainici

Foc şi panică la primele ore ale zilei de ieri la mănăstirea situată la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, după ce un incendiu a izbucnit în zona chiliilor în care locuiesc majoritatea călugărilor de aici. Incendiul s-a soldat cu moartea unei persoane, un bărbat de 77 de ani pierzându-şi viaţa în împrejurări neelucidate complet deocamdată. Călugării s-au trezit cu focul cât casa, mai nimeni neştiind ieri dimineaţî ce se întâmplase cu adevărat. Focul a distrus complet sau parţial o magazie de lemne şi o chilie, după cum spunea adjunctul ISU Gorj, col Aristică Olaru. Flăcările au fost observate în jurul orei 3.00 dimineaţa, călugării încercând să stingă ei focul cu ajutorul unui furtun. Aceştia au apelat ulterior la pompierii militari, trei echipaje ale ISU Gorj deplasându-se de la Târgu Jiu la Lainici.
 Echipajele de intervenţie au descoperit în timpul operaţiunilor de stingere a focul cadavrul unui bărbat carbonizat. Conform reprezentanţilor mănăstirii, victima este un fost miner care în ultimii 20 de ani locuia alături de călugări şi îi ajuta pe aceştia la muncile de zi cu zi. Pe un ger de minus 8 grade Celsius un braţ de lemne în plus în sobă era binevenit, numai că, până la urmă, focul le-a stricat călugărilor nu doar somnul, ci şi liniştea din lăcaşul de cult. Pompierii cred că victima a venit cu o sursă de foc la magazia de lemne şi, cel mai probabil, atunci a izbucnit incendiul. Flăcările au distrus complet magazia de lemne, o chilie aflată în apropierea acesteia fiind şi ea afectată în mare parte, pompierii reuşind să evacueze o parte din bunurile aflate în aceasta.
 Incendiul nu a afectat mănăstirea Lainici, chilia şi magazia distruse în incendiu fiind situate la circa 800 de metri de lăcaşul de cult, pe un versant al muntelui. O echipă mixtă formată din pompieri şi poliţişti a început ieri de dimineaţă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale producerii incendiului şi a condiţiilor în care s-a produs decesul bătrânului. Singurul lucru cert era ieri acela că focul nu a distrus icoane sau alte obiecte de cult şi patrimoniu, în magazia făcută scrum lemnele pentru iarnă reprezentând principala pagubă.
 


Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: