Inedit! Localitatea unde se dau hore de pomană

Eveniment mai puțin obișnuit la Padeș. Joi, 9 iunie, de Înălțare Domnului, administrația locală, împreună cu solista de muzică populară din zonă Carmen Sarcină, a pregătit un program special pentru cetățenii din comună. Este vorba de "hora de pomană" sau "hora florilor". La acest eveniment, cetățenii au putut oferi o horă de pomană apropiaților decedați.

Organizatorii evenimentului au adus joi pe terenul de fotbal din satul Cloșani muzicanți de la Școala Populară de Artă iar cetățenii, care au dorit, au putut oferi hore de pomană în memoria rudelor decedate. Evenimentul a devenit deja tradiție pentru cetățenii comunei Padeș. "Este vorba de cea de-a treia ediție a Horei de pomană. De această dată ne-am implicat și noi, cei din administrație, în organizare. Facem spectacol mare la Cloșani. Practic este un spectacol cu artiștii Anamblului Maria Lătărețu al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, cu grupul local Roua din Cloșani. Se dă o hotăre de pomană, două-trei. Care vrea să dea horă de pomană dă în amintirea celor care s-au dus. Se plătesc muzicanții, se face horă, iar cei care intră în horă primește câte un prosop cu lumânare bărbații, iar femeile flori cu lumânare", a declarat Serafim Antonie, primarul comunei Padeș.
La manifestarea de la Padeș au fost așteptați și invitați din Serbia și Bulgaria, dar aceştia nu au reușit să ajungă în cele din urmă.

Vizualizări: 688

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: