Înjunghiat şi lăsat într-o baltă de sânge. Agresorul, după gratii!

Scandal încheiat cum nu se poate mai rău pentru un tânăr de 24 de ani din Bumbeşti Jiu, care miercuri seara a mers la un bar din oraş împreună cu prietenul său Flavius Constantin Deaconescu. Aproape de miezul nopţii, cei doi s-au luat la ceartă, iar în faţa localului Deaconescu l-a tăiat pe acesta de mai multe ori cu un cuţit. Victima a căzut din picioare şi a rămas într-o baltă de sânge până când cineva a anunţat o ambulanţă.

Medicii au considerat că se impune transportarea de urgenţă direct la Timişoara a celui grav rănit, tânărul înjunghiat zbătându-se între viaţă şi moarte.

O anchetă a fost deschisă în acest caz, iar procurorii au dispus reţinerea agresorului, mai ales după ce medicii au transmis că viaţa victimei a fost pusă în pericol. „Fapta s-a petrecut în faţa unui bar din centrul localităţii Bumbeşti-Jiu, constatându-se că victima, C.V.I., a fost urmărită de suspectul  Deaconescu Flavius Constantin care, pe fondul unui conflict, i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător în zona feţei şi a corpului, provocându-i leziuni ce au sângerat abundent. Din actele medicale a rezultat că victimei i-a fost pusă în primejdie viaţa, întrucât plaga înjunghiată la nivelul coapsei stângi a intersectat un vas mare al corpului (artera femurală). Victima a fost internată în stare de şoc hemoragic, intervenindu-se chirurgical pentru suturarea arterei femurale”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un comunicat de presă.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, anchetatorii urmând să decidă dacă vor cere la instanţă mandat de arestare preventivă sau vor impune alte măsuri mai blânde faţă de acesta.

Vizualizări: 6,773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: