Inspector ITM, luat cu ambulanța de la serviciu

Un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a fost luat cu ambulanța, după ce i s-a făcut rău la serviciu. Nicoleta Stroe a acuzat o stare de leșin, motiv pentru care a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. La scurt timp, a plecat acasă. „Acum pacienta este bine. A apărut o stare lipotimică în urma unui stres emoțional”, a declarat Liliana Crăciun, medic în cadrul Unității de Primiri Urgențe.

„Nu m-am întâlnit cu dumneaei astăzi (n.r. ieri). Am înțeles de la colegi că i s-a făcut rău și a fost luată cu ambulanța. Tot colegii mi-au spus că dânsa urma de circa două săptămâni o cură de slăbire și nu prea mânca”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.  

Medicii spun că femeia nu le-a spus că ar urma o cură de slăbire. „Nu a recunoscut nimic decât că a avut niște discuții la serviciu în contradictoriu. Nu am întrebat cu cine”, a precizat medicul Crăciun.

Vizualizări: 1,634

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: