INTERCEPTĂRI în dosarul Mafia Cărbunelui. Polițiștii Milodin, frații unui șef din DGA!

Polițiștii Gheorghe Milodin și Nicolae Milodin din Turceni, reținuți 24 de ore în dosarul Mafia Cărbunelui, sunt frații unui șef din Direcția Generală Anticorupție, cea care a destructurat rețeaua. Comisarul șef Paul Milodin este șeful compartimentului Prevenire din DGA.


Mașinile polițiștilor din Turceni și Rovinari au fost înțesate cu microfoane din ianuarie și până în prezent, timp în care au fost filmate mii de mașini care transportau cărbune furat. Este vorba de 50.000 de tone, iar o mașină transportă de regulă între 10 și 20 de tone. Procurorii au filmat și procesul de încărcare a camioanelor cu cărbune furat. De exemplu, în perioada 31 octombrie-22 decembrie 2014, din curtea lui Constantin Cărăgui au fost încărcate 57 de mașini cu aproximativ 210 tone de cărbune furat. De altfel, există familii care reușeau să fure și peste 400 de tone de cărbune pe lună.


Procurorii au calculat un prejudiciu de 3.747.000 lei, cu care CE Oltenia s-a constituit parte civilă.


Un transportator a fost filmat în timp ce îi dădea un milion polițistului din Turceni Gheorghe Milodin.


Domn:AEC... Decât noi doi suntem cu cărbune, nu mai e nimeni!

MILODIN GHEORGHE:  Te cred! Hai, aduceți un milion, și gata, treceți!

Domn:Un milion?

MILODIN GHEORGHE: Da! Hai, repede!... Ca să plec!

Nicolae Milodin, fratele lui Gheorghe Milodin, a fost și el filmat de anchetatori în timp ce primea bani de la transportatorii de cărbune. De exemplu, în noaptea de 28/29.12.2014 agenţii de poliţie Manolache Constantin şi Milodin Nicolae, ”aflați în serviciu cu autospeciala mașina Poliției, în care se aflau microfoane și camere video ascunse, au primit sume de bani de la trei persoane ce transportau în mod ilegal cărbune, în schimbul neluării măsurilor legale față de aceștia”, scrie în referatul de arestare.

perche_rov_hoti_carb_3

Vizualizări: 293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: