Noul scandal legat de Codul Muncii are tendinţa să-l surclaseze pe cel al arestărilor din vămi. Liderii marilor confederaţii sindicale se pun de-a curmezişul Guvernului şi ameninţă cu proteste şi chiar cu grecizarea României dacă nu vor fi luaţi în seamă de putere.

Deşi acuză Puterea de faptul că prin noul Cod al Muncii acordă mai multe drepturi angajatorilor transformând ”clasa muncitoare” în sclavi o parte a patronatelor care, teoretic ar trebui să fie mulţumite de noul cod, s-a alăturat sindicatelor în corul de strigături şi ameninţări cu mişcări sociale! Oare de ce?! Pentru că patronatele sunt reprezentate tot de un fel de lideri de sindicat care şi-au făcut o profesie din a fi reprezentantul cuiva sau a ceva. Cea mai mare nemulţumire pe care o transmit vocalii lideri de la cele cinci confederaţii sindicale este legată de desfiinţarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional. Deşi premierul Boc a anunţat că acest lucru va fi reglementat printr-o lege specială se pare că informaţia n-a ajuns la cine trebuie, ea fiind ca de obicei prost transmisă. Aşa cum stau lucrurile acum pare că sindicaliştii din confederaţii se luptă pe viaţă şi pe moarte cu Guvernul pentru ca noi, muritorii sindicalişti de rând, să nu fim transformaţi în roboţi slugarnici ai celor care ne plătesc.

După părerea mea această percepţie este complet falsă dacă am în vedere ce s-a întâmplat de-a lungul celor 21 de ani aproape trecuţi. Iritarea liderilor de sindicat este dată de altfel de motive, şi anume acelea prin care lor li se vor îngrădi puterea şi drepturile conferite de deţinerea veşnică a funcţiei actuale. Una dintre măsurile care se preconizează a fi corectată este legată de inexistenţa posibilităţii concedierii liderilor de sindicat timp de doi ani după ce şi-au exercitat mandatul.  Aplicarea noului cod va permite o evidenţiere mult mai strictă a membrilor de sindicat din cauza faptului că aşa cum stau lucrurile acum, confederaţiile pot spune că au oricâţi membri doresc ele pentru că n-ai cum să verifici dacă lucrurile stau aşa fapt pentru care toate se cred reprezentative şi îndreptăţite să stea la masa cu destul caşcaval.

Aşa se face că, într-o societate comercială în care statul este acţionar majoritar există mai multe organizaţii sindicale care au mai mulţi lideri de sindicat. Ei   beneficiată de mai multe facilităţi legate inclusiv de zilele libere, până la 5 pe lună, pe care le pot lua pentru lupta sindicală şi pe care angajatorul este obligat să le plătească. Unde s-o mai fi pomenit ca angajatorul să plătească pe cineva ca să lupte împotriva lui?!

Dacă sindicatele de oriunde au acelaşi scop, de a apăra drepturile profesionale şi sociale ale membrilor, atunci se poate pune întrebarea de ce sunt mai multe organizaţii sindicale care au acelaşi scop?

Răspunsul e simplu cu cât sunt mai multe organizaţii sindicale cu atât sunt mai mulţi lideri care pot beneficia de facilităţile de care membrii lor de sindicat nici nu visează să beneficieze?! Cu binele te obişnuieşti repede, cu greul e mai greu!