Intervenţie reuşită pe Transalpina, nouă persoane salvate!

Salvamontiştii gorjeni au reuşit să salveze cele nouă persoane blocate în autoturisme pe Transalpina. Este vorba de un microbuz cu şase persoane şi un autorurism în care se aflau trei persoane. Maşinile s-au blocat în Pasul Urdele, care se află la peste 2.000 de metri. Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a spus că la munte a dat piatră astăzi, după care a nins viscolit. "Asta este vremea la peste 2.000 de metri, foarte schimbătoare şi cu ninsori în această perioadă a anului. Atrag atenţia turiştilor să nu se aventureze şi să respecte panourile indicatoare", a spus Cornoiu.

Pe de altă parte, omologul său de la Salvamont Vâlcea a atras atenţia asupra faptului că panourile avertizoare sunt valabile şi vara, şi iarna, pentru că drumul nu a fost finalizat sau recepţionat. "Vara circulă mii de maşini de zi şi nu am văzut poliţia să oprească pe cineva. Oficial, drumul nu a fost deschis. Cei de la Drumuri Naţionale să se implice pentru finalizarea drumului, pentru că nu se ştie când se va întâmpla ceva", a spus Marcel Lera la un post de televiziune.

Firma Romstrade a omului de afaceri Nelu Iordache, care a realizat lucrarea, a dat faliment. Transalpina nu are parapeţi de protecţie, nu are marcaje rutiere, punând în pericol viaţa turiştilor.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: