Investiții de amploare în infrastructura comunei Prigoria

În comuna Prigoria, criza financiară pare să nu se simtă atât de tare ca în restul localităților din Gorj. În acest moment, primarul Emil Răgman se zbate să obțină bani pentru achitarea unor lucrări făcute la podurile și podețele de pe raza localității, în așa fel încât lucrarea să fie recepționată. Mai mult decât atât, se fac lucrări la sistemul de alimentare cu apă, pentru că nu s-a intervenit din anul  2003, comuna Prigoria fiind printre primele localități din Gorj care au avut apă curentă.

Cea mai mare investiție cu care se mândrește administrația locală din comuna Prigoria este executarea unui număr de șase poduri și podețe care apără de inundații jumătate din gospodăriile satului Zorlești și alte gospodării din satele învecinate. După inundațiile din 2005, primarul Emil Răgman a luat această decizie, care a primit finanțare la vremea respectivă. Deși investiția ar trebuie recepționată, nu s-au mai primit bani de le Guvern de trei ani, iar primarul se zbate să termine această lucrare. „Cea mai mare investiție este reabilitarea și modernizarea podurilor peste apa Câlnic. Cererea de finanțare este din 2006, pe ordonanța 7 a Guvernului. Valoarea contractului este de 3.755 mii lei, valoarea lucrărilor este de 3.227 mii lei, din care lucrări făcute și neachitate sunt de 527 mii lei. Dacă ne-ar deconta acești bani s-ar face recepția și s-ar încheia această lucrare. Am avut șase poduri peste apa Câlnic. Am făcut această investiție din cauza inundațiilor din 2005, când a fost afectat jumătate din satul Zorlești și mai multe gospodării din celelalte sate. Atunci am luat hotărârea să face podurile respective, proiectul a fost aprobat și de atunci se lucrează. Situații ne cer toți, dar bani nu am primit de 3 ani. Ultima plată s-a făcut la sfârșitul lui 2010. Lucrarea e aproape finalizată. Ar mai trebui făcute mici retușuri și recepția, dar nu mai au oamenii bani. Firma care a câștigat licitația a intrat în faliment, dar nu numai din cauza acestei lucrări. Lucrarea a fost preluată de firma lichidatoare care a făcut ceva din lucrări, dar așteaptă banii”, a declarat Emil Răgman, primarul comunei Prigoria.

Sistem de alimentare cu apă pornit de la telefonul mobil

Comuna Prigoria este printre primele localități din Gorj care a beneficiat de sistem de alimentare cu apă în anul 2003, iar de atunci nu s-a făcut nicio îmbunătățire. După zece ani autoritățile locale au alocat bani pentru mici reparații și reabilitări, dar și pentru realizarea încă unui puț de apă. Mai mult decât atât, sistemul devine funcțional  acum doar apelând un număr de telefon. „O altă lucrare importantă este  la sistemul de alimentare cu apă. Am avut anul acesta de făcut deznisipare la forajul 4, pentru că din 2003 s-a nisipat. Valoarea aceste lucrări a fost de 39.510 lei. Acum lucrăm la schimbarea pompelor care nu au fost înlocuite tot din 2003, iar acestea costă 48.204 lei. Tot la sistemul de apă după ce montăm pompele, o să înceapă forajul la un al cincilea puț, pentru că cele 4 foraje existente nu mai fac față consumului de apă și forajul 5 este în valoare de 64.549 lei. Aceste lucrări sunt făcute preventiv pentru a nu fi afectați cetățenii. Am avut și reparații curente la sistemul de alimentare cu apă, adică s-au luat toate bazinele de apă, s-au recondiționat, tencuieli interioare exterioare, învelitori, vopseli, garduri, s-a pus plasă și câteva camere de luat vederi, pentru să sistemul devine funcțional prin mobil, adică pornesc pompele de la mobilul primarului și al șefului de serviciu, formăm numărul și pompa respectivă pornește”, a mai precizat Emil Răgman.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: