Iohannis, acuzat că nu promulgă legea așteptată de mineri

Legea care reduce vârsta de pensionare a celor care lucrează în condiții deosebite de muncă, de care ar putea beneficia și opt mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, nu a fost încă promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Tema este folosită de social-democrații gorjeni în campania pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, crede că întârzierea este o lipsă de respect pentru gorjeni: “Legea inițiată de mine împreună cu parlamentarii PSD Gorj, care reduce vârsta de pensionare a minerilor și a angajaților CE Oltenia, a fost votată de o lună de zile, însă președintele Iohannis nu se grăbește să o promulge. Acesta este respectul pe care actualii guvernanți de la PNL îl au pentru mineri. În acest context, îi solicit președintelui să-și respecte fișa postului și să promulge această lege extrem de importantă pentru gorjeni”.

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a dat asigurări la finele săptămânii trecute că legea privind reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie va fi promulgată, mai ales că actul normativ nu a fost contestat la Curtea Constituțională. “Eu vreau să îi asigur pe mineri și energeticieni că legea va fi promulgată, sunt niște termene și își urmează parcursul firesc”, a spus Vîlceanu.

Potrivit acestei legi, cei care lucrează în condiții deosebite de muncă vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare de patru luni pentru fiecare an lucrat, față de trei luni în prezent.

Vizualizări: 2,469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: