Ionuţ Dolănescu cântă la Bustuchin

Invitaţie la distracţie în comuna Bustuchin! Timp de trei zile, localnicii sunt în sărbătoare. De ziua lor, Primăria şi Consiliul Local au pregătit un program divers de manifestări. Invitaţi speciali sunt Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, un cuplu îndrăgit din muzica populară românească.

Pe 27 iulie, de la ora 20:000, va fi seară de film şi discotecă în aer liber. Sâmbătă, manifestările debutează la ora 13:00 cu un turneu de fotbal, grupa 2008 juniori. Câteva ore mai târziu va fi o demonstraţie de karate, prezentată de CS Petrolul Bustuchin, iar seara vor urca pe scenă soliştii de muzică populară Olguţa Berbec, Nina Predescu, Nicu Fîciu şi Emil Badea.

Zilele Comunei Bustuchin se încheie pe 29 iulie. În această zi are loc Festivalul „Iustina Băluţeanu”, destinat tinerilor interpreţi, vocali şi instrumentişti, individuali sau grupaţi în formaţii folclorice, precum şi ansamblurilor de dansuri populare, din localităţile riverane Gilort, Galbenu, Olteţ şi Amaradia. Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu va susţine un spectacol de la ora 16:00, iar seara se va încheia cu recitaluri de excepţie susţinute de artiştii Cristian Bănăţeanu, Marcela Fota şi Aura Stoican. Ultimii vor urca pe scenă Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu. Spectacolul se va încheia cu un frumos foc de artificii, promit autorităţile locale.

Galerie foto


Vizualizări: 3,823

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: