Italia ridică restricţiile de călătorie pe 3 iunie

Guvernul italian a semnat un decret prin care, începând cu 3 iunie, vor fi permise călătoriile spre şi dinspre ţară şi deplasările între regiuni, informează BBC.

După două luni de izolare, cu una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii provocate de Covid-19, în Italia sunt luate acum măsuri de repornire a economiei.

Mai mult de 223.800 de contaminări au fost înregistrate în Italia de la începutul epidemiei, iar peste 31.600 de oameni au murit.

Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii de mobilitate la nivel naţional, după apariţia primelor cazuri de infectare, în luna februarie. 

La începutul acestei luni, autorităţile au început relaxarea măsurilor, permiţând din 4 mai redeschiderea parcurilor şi fabricilor.

Noul decretul a fost semnat de prim-ministrul Giuseppe Conte şi publicat sâmbătă.

În unele regiuni, care au cerut o ieşire rapidă din starea de urgenţă, relaxarea măsurilor va fi făcută gradual pentru a evita un al doilea val de îmbolnăviri, a spus Conte.

Pe 18 mai, urmează să fie redeschise magazinele şi restaurantele, iar aici va fi impusă distanţarea fizică. În aceeaşi zi, bisericile catolice îşi vor relua slujbele, iar enoriaşii vor fi obligaţi să poarte măşti şi să păstreze distanţa.

Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate din 3 iunie.

Săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat un pachet de 55 de miliarde de euro pentru a compensa impactul economic al pandemiei asupra mediului de afaceri şi familiilor.

Vizualizări: 1,075

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: