Iulian Popescu: Din toamnă, liceenii pot urma un opțional de ”machine learning”

Secretarul de stat Iulian Popescu anunță că, din toamnă, elevii de clasele a XI-a și a XII-a pot opta pentru o nouă materie, adaptată la cerințele pieții. Se numește Machine Learning sau ”Introducere în învățare automată”, așa cum este menționat în ordinul semnat de ministrul educației Sorin Câmpeanu.


Într-o postare pe Facebook, Popescu spune că ordinul a fost semnat de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și că speră să urmeze acest curs cât mai mulți liceeni: ”O disciplină nouă, care să ajute tinerele generații să înțeleagă mai bine cum funcționează digitalizarea și oportunitățile pe care le oferă, va fi disponibilă elevilor în noul an școlar.

Disciplina este opțională, se numește ”Introducere în învățare automată (machine learning)” și poate fi aleasă de liceeni din toamnă. Se adresează elevilor din clasele a XI-a și a XII-a.

Disciplina răspunde, pe de o parte la nevoile de alfabetizare digitală, din perspectiva noilor cerințe din piața de muncă, dar și introducerea în învățarea unor competențe de creare a unor soluții care vizează aspecte sociale. 

Îmi doresc ca părinții și profesorii să le vorbească elevilor despre această nouă disciplină. Reprezintă viitorul”.


Totodată, el a făcut referire la durata foarte lungă în aprobarea oricărui proiect, făcând mereu comparație cu rapiditatea deciziilor din mediul privat. ”Când reușesc să dezvolt sau să contribui la aprobarea unei propuneri îmi dau seama cât de greu a fost să ajung până la momentul în care să spun: Gata, acum se poate aplica”, susține acesta!

 
A mai menționat că este preocupat și de alte proiecte care se află în consultare publică, legate de clarificarea legislației fondurilor de investiții și testarea mașinilor automate în România. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,229

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: