Jandarmi gorjeni și doljeni, în izolare

Reprezentanți ai forțelor de ordine din Gorj sunt în izolare, după ce un jandarm din Craiova a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. Jandarmul din Craiova face parte dintr-un batalion care a fost detașat trei zile la Târgu Jiu, de sărbători.

Potrivit unor surse, riscul contaminării a fost destul de scăzut, pentru că ședințele operative s-au ținut în aer liber. Totuși, ca măsură de prevenție, cei care au intrat în contact cu jandarmul din Craiova au intrat în izolare.

Nu au fost comunicări oficiale pe acest subiect.

actualizare: Prefectura Dolj a făcut precizări pe acest subiect. „Referitor la cazul jandarmului craiovean confirmat pozitiv vă facem următoarele precizări: Persoana în cauză a sunat, joi seara, 23 aprilie 2020, la 112 şi a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova, împreună cu alte două persoane, membre ale familiei, unde au fost internate cu simptome şi testate pentru depistarea virsului SARS-COV2, acestea fiind pozitive”, informeaza Prefectura Dolj.

„Imediat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au demarat ancheta epidemiologică, iar la nivelul unităţii în cadrul căreia bărbatul este angajat s-a dispus măsura izolării la domiciliu a unui număr de 17 persoane – contacţi direcţi”, mai informează autoritățile din Dolj.

Vizualizări: 5,696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: