Jandarmii montani din Rânca la o întâlnire cu tinerii  

Peste 100 de elevi și profesori au avut parte de o întâlnire cu jandarmii gorjeni. Elevii provin de la școli din județul Ilfov și se află în excursie, în zona montană Rânca.

Întâlnirea dintre elevi și oamenii legii s-a încheiat cu o competiție sportivă.

„Energia debordantă a tinerilor a fost resimțită și în această  dimineață, la tabăra organizată la o pensiune din Rânca, unde jandarmii montani s-au întâlnit cu peste 100 de tineri și profesori din județul Ilfov.

Întrevederea și interacțiunea au fost constructive pentru toți, întrucât tinerii au fost receptivi la recomandările transmise despre conduita adoptată pentru a fi în siguranță în diverse situații și la aspectele de interes privind drumețiile montane.      

Au învățat să utilizeze binoclul, busola, echipamentele specifice folosite de jandarmii montani, au probat vestele de protecție și căștile de ordine publică, adresând întrebări despre subiectele de interes privind situațiile pe care le pot semnala la numărul de urgență 112 și despre efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive. 

La final a fost organizat un concurs de tras sfoara, finalizat cu bucurie pentru toți”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.

Jandarmii și polițiștii gorjeni vor continua aceste activități preventiv-educative și interacțiunea cu tinerii aflați în taberele școlare organizate în județul Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: