Khraibani: PSD nu mă vrea în fruntea spitalului din Motru

Medicul Camelia Khraibani spune că social-democrații de la Motru nu o vor în fruntea spitalului de la Motru. Fostul deputat consideră că ar trebui să își continue mandatul de manager al spitalului, dar că după tot scandalul legat de acest subiect parcă nici nu mai vrea să ocupe această funcție. Aşteaptă să vadă decizia Prefecturii Gorj în ceea ce privește legalitatea revenirii sale la cârma spitalului, dar dacă răspunsul nu va veni prea curând spune că își va căuta dreptatea în instanţă.
Camelia Khraibani a fost aleasă deputat PSD în 2012. La acel moment mai avea de efectuat circa 11 luni din contractul de manager al Spitalului Municipal Motru. După încetarea mandatului de deputat şi-a propus să revină în funcție, însă juriștii primăriei au spus că nu are de ce să revină pentru că în cazul său este vorba de un contract de management și nu un contract de muncă, iar revenirea pe post nu ar fi valabilă. Consiliul de Administraţie al spitalului nu a vrut să-și asume responsabilitatea și să ia o decizie în privinţa Cameliei Khraibani, astfel că a solicitat un punct de vedere, privind legalitatea, Prefecturii Gorj. Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalității Actelor din Prefectură, a spus că instituția se va pronunţa în această speţă în cel mai scurt timp.
O nouă problemă pare să fi apărut în ceea ce privește situaţia Cameliei Khraibani. Primăria sau Consiliul de Administraţie al spitalului nu ar fi dat în 2012 o decizie privind suspendarea sa din funcţia de manager al spitalului, ceea ce va complica și mai mult lucrurile. "Primăria nu a emis nimic, pentru că era o solicitare din partea dumneaei, că optează pentru mandatul de deputat. A venit şi o adresă de la Camera Deputaţilor prin care anunţa că tuturor celor care sunt validați în funcția de parlamentar li se suspendă contractul de muncă. Primăria s-a bazat pe asta", a explicat primarul din Motru, Gigel Jianu.
Khraibani spune că și alți colegi de-ai săi din țară au fost în situații similare și nu au avut probleme cu revenirea pe post. A explicat că social-democrații nu o vor în fruntea spitalului. "Domnul Hanu și domnul Morega au spus public că nu vor și nu o să mă lase să fiu nici medic. Au spus asta într-un cerc nu foarte restrâns. Aștept cu interes să văd că-mi ridică și diploma și îmi spun că probabil nu este valabilă, că este obţinută în România", a declarat Camelia Khraibani.
Khraibani a spus şi că se gândeşte să îşi caute dreptatea în instanţă. „O să mai aştept o zi, două. Dacă văd că nu vine răspunsul, înţeleg că sunt presiuni și acolo, o să rog avocatul să meargă pe calea legală. Până la urmă îmi doresc să se constate că am dreptate. Nu ştiu cât în sufletul meu îmi mai doresc să fiu director", a mai spus aceasta.

Vizualizări: 2,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: